„Abgar, conducătorul Edesei, către Iisus, bunul medic care a apărut în țara Ierusalimului, salut.
Am auzit despre tine și despre vindecările făcute de tine fără medicamente sau ierburi.
Căci se spune că faci orbii să vadă și șchiopii să meargă, că ai curățat pe leproși și ai izgonit duhuri necurate și demoni, și că îi vindeci pe cei suferinzi de boală și ai înviat morții.
Unul din cele două lucruri trebuie să fie adevărat: fie că ești Dumnezeu și, după ce ai coborât din cer, faci aceste lucruri, fie că tu, care faci aceste lucruri, ești fiul lui Dumnezeu”, se arată în Scrisoare a regelui Abgar.
La aceasta, Iisus a răspuns:
„Ferice de tine, care ai crezut în mine fără să mă fi văzut. Căci este scris despre mine că cei care m-au văzut nu vor crede în mine și că cei care nu m-au văzut vor crede și vor fi mântuiți.
La ceea ce mi-ai scris, ca să vin la tine, este necesar ca eu să împlinesc aici toate lucrurile pentru care am fost trimis și, după ce le-am împlinit, să fiu dus din nou la cel care m-a trimis.
După ce mă voi înălța, îți voi trimite pe unul dintre ucenicii mei, ca să-ți vindece boala și să-ți dea viață”.
Relatarea acestei corespondențe s-a bucurat de o mare popularitate în Evul Mediu.
Cu toate acestea, autenticitatea scrisorii este discutabilă.
Cel mai vechi exemplu cunoscut vine din scrierea episcopului Eusebiu din secolul al IV-lea d.Hr.
El a pretins doar că a văzut o copie, iar biserica catolică (cu excepția bisericilor apostolice siriene și armene) nu a considerat-o niciodată autentică.
Scrisorile, potrivit lui Bart Ehrman, ar fi putut apărea în timpul unei campanii anti-Manichaen (maniqueismul era o religie persană dualistă în secolul al III-lea d.Hr.) de către creștinii ortodocși din Edessa.
Rămâne însă o întrebare.
Dacă Iisus din Nazaret, fiul unui tâmplar, făcea parte din populația de elită alfabetizată a Iudeii, atunci de ce nu a scris nimic?
Răspunsul este simplu: nu avea nevoie.
Poate că a fost unul dintre cei 5-10% care știa să citească și să scrie, dar a predicat celorlalți 95%.
Iisus a vorbit atât prin acțiunile sale, cât și prin vocea sa, fie că este vorba de răsturnarea meselor din templu sau de moartea pe cruce, audiența sa – cel puțin în primele zile ale creștinismului – nu avea nevoie de proză scrisă pentru a crede în el.
Sursa AICI
