Sfântul Luca a fost originar din Antiohia Siriei și s-a specializat în medicină și filosofie elenă din tinerețe. A fost de asemenea un pictor talentat și vorbea fluent limbi ca egipteana și greaca. Inspirat de învățăturile lui Iisus Hristos, a devenit unul dintre cei șaptezeci de apostoli și a contribuit semnificativ la răspândirea creștinismului. „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”, scrie în Evanghelia sa. Țarul Rusiei avea mare evlavie.
În timpul crucificării lui Iisus, Luca a fost profund afectat, însă bucuria revenirii lui Hristos i-a schimbat complet starea. În sfinte zile ale patimilor divin salvatoare, când Păstorul cel divin a fost pironit, s-au risipit oile adunate ale turmei Sale. Binecuvântatul Luca umbla cu suflet încărcat de amărăciune și cu ochi înroșiți de lacrimi, plângând pentru iubitul său Domn, Cel ce de bunăvoie s-a închinat patimirilor. Și așa cum a semănat cu lacrimi, astfel, cu bucurie nespusă, a secerat divina răsplată.
Căci, odată cu marea Înviere a lui Hristos, în timp ce Luca și Cleopa își purtau pașii spre Emaus și se întristau discutând despre suferințele Mântuitorului, chiar Domnul nostru Iisus Hristos, prin apariția Sa mirifică, i-a însuflețit și a șters lacrimile de pe obrajii lor. El le-a zis, apropiindu-Se de dânșii: Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebați între voi mergând și de ce sunteți triști?”. Și astfel, binecuvântatul Luca a devenit peregrin alături de Cel ce pentru Sine a proclamat: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Deci, peregrinând și conversând cu El, a rostit cuvinte încărcate de o înțelepciune care transcende limbajul omenesc.
Sfântul Luca, părtaș al durerilor Apostolului Pavel
A fost un discipol dedicat și a participat la răspândirea cuvântului divin alături de apostolul Pavel. În misiunile sale, a ajutat la crearea bisericilor și la formarea clerului, tratând și oameni bolnavi atât la nivel fizic cât și spiritual. A trăit până la o vârstă înaintată, depășind 80 de ani.
Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.
Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos și suferind dureri și osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire și în Tivele (cetățile) Beoției a rânduit bisericile, hirotonind preoți și diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul și cu sufletul i-a tămăduit și, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani. Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc.
Pentru această era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.
Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli. Acolo, sub sfințita masă, unde erau sfinții Andrei și Timotei, au pus sfințitele moaște ale sfântului Luca.
Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și mărilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane, scrie doxologia.
Este cunoscut pentru contribuțiile sale literare, inclusiv scrierea Evangheliei după Luca și Faptele Apostolilor. De asemenea, el este creditat pentru zugrăvirea unor icoane ale Fecioarei Maria și ale apostolilor Petru și Pavel. Moaștele lui au fost aduse în Roma și se spune că au puteri vindecătoare, în special pentru afecțiuni oculare.
Una din cărțile de referință este Sfântul Luca, Evanghelistul și Istoricul lui Dumnezeu, prezentată în imagine.
