Infernul provocat de Aliați în Darmstadt. Locuitorii s-au ascuns în propriile pivnițe pentru a evita bombardamentele nimicitoare
Femei care ajută la reconstrucția Dresdei, martie 1946, după ce bombardamentele aliate au distrus orașul în februarie 1945
Istoricul Katrin Schreiter a descoperit răspunsuri într-o multitudine de interviuri care dezvăluie impactul raidurilor aeriene asupra populației germane, oferind indicii cu privire la motivul pentru care aceștia nu s-au predat până la finalul dezastruos.
Schreiter a cercetat 170 de interviuri despre civili colectate la Darmstadt de către ocupanții americani ai Germaniei imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Interviurile, care au fost concepute pentru a evalua rezultatele campaniei de bombardamente aliate pe tot parcursul războiului, surprind o națiune distrusă. Până la sfârșitul războiului, 305.000 de germani au murit din cauza bombardamentelor, iar 1,8 milioane de case au fost distruse.
În Darmstadt, ziua de 11 septembrie a fost numită „Brandnacht” (Noaptea Focului)
Deși orașul scăpase de distrugere în cea mai mare parte a războiului, acesta a fost ales la întâmplare ca teren de probă pentru o nouă tehnică aliată de bombardament în septembrie 1944. Raidul a adus o furtună de foc mortală, pulverizând 78% din clădirile din Darmstadt și ucigând peste 8.000 dintre locuitorii săi. Data de 11 septembrie a fost denumită „Brandnacht” (noaptea de foc) în Darmstadt.
Interviurile arată o populație care a minimalizat ani de zile pericolul unui atac. Deoarece orașul nu era considerat o țintă atractivă pentru Aliați, guvernul nu a investit în suficiente adăposturi publice. Cei mai mulți locuitori au supraviețuit bombardamentelor în propriile pivnițe.
Darmstadt era în mare parte un oraș al femeilor, care se ofereau voluntare pentru posturile de pompieri și participau la grupurile de asistență socială organizate de naziști. Absența bărbaților și cerințele războiului au dus la o mai mare autonomie asupra vieții lor de zi cu zi. Femeile ai căror soți se aflau pe front au trebuit să ia propriile decizii pentru familiile lor și să aibă grijă de bătrâni. „Astfel de inversări de roluri”, scrie Schreiter, „au constituit o schimbare majoră în structura generațională și patriarhală a familiei germane”.
În noaptea incendiului, locuitorii orașului s-au refugiat în pivnițele lor
„Niciunul dintre ei nu fusese pregătiți psihologic pentru lucrurile pe care le-au văzut”, scrie Schreiter. Incapabili să lupte cu incendiile care au venit în urma bombelor, au privit cum orașul lor a ars până la temelii.
Acest sentiment de neputință a subliniat schimbarea rolurilor de gen. Bărbații mai în vârstă, care au servit în Primul Război Mondial, au declarat că se simțeau responsabili pentru supraviețuirea altora, dar erau incapabili să ajute. Într-o societate în care masculinitatea și lupta erau interconectate, bărbații care își apăraseră cândva țara s-au trezit lipsiți de apărare.
