Hunii și incursiunea în zona europeană
În Europa, hunii reprezintă primul neam turcic sau turanic, venind din Asia Central-Estică. Mari specialiști cum sunt Franz Altheim sau Janos Harmattaa îi consideră pe huni drept o seminție turcică. W. Samolin, pe de altă parte, crede că hunii attilanici ar avea legături cu populațiile germanice și iraniene, vorbind limbi uralice. Cea dintâi ipoteză e susținută deopotriva de cronicile dinastiei Han, în care hunii apar sub denumirea de Hiung-un, și de descoperirile arheologice din Mongolia și Transbaikalia, unde hunii sunt atestați prin necropole tumulare datate între secolul I a. Chr. și secolul IV p. Chr. O altă parte a triburilor nordice presate de către dinastia Han migrează spre vest încă din sec. I p.Chr. şi stau până la mijlocul sec. IV în spaţiul Kazahstanului actual, între lacurile Aral şi Balhaş.
Hunii încep să migreze masiv, trecând Donul în 375, după supunerea sarmaților alani, producându-se efectul bulgărelui de zăpadă, alanii atacându-i la rândul lor pe goți, goții pe sarmați și taifali. Odată cu sedentarizarea, hunii se organizează politic, la început, după cum afirmă Marcellinus, neavând nici măcar un conducător. Hunii își exercită supremația de-a lungul unei perioade lungi, între 375-454, în spațiul cuprins între Don și Dunărea pannonică.
Hunii sunt învinși în 451 la Câmpiile Catalaunice sau Troyes de către Flavius Aetius și armata sa romano-barbară
La un an de la moartea lui Attila, în bătălia de la Nedao, puterea hunilor e lichidată de coaliţia condusă de Ardarichus, regele gepizilor, în 454. După această înfrângere, cea mai mare parte a hunilor se stabilește în provinciile Moesia Secunda şi Scythia Minor. Hernac, fiul cel mai mic al lui Attila, alege ca loc de sedentarizare regiunea NE Dobrogei, în zona Deltei, conform lui Iordanes. În 469 ultimul împărat respinge deschiderea unui punct comercial la Dunăre, iar urmarea este un atac de răspuns al lui Denigizik, alt fiu al lui Attila, care este curând ucis de Anagastus, fiul lui Arnegisculus.
Unele grupuri hunice pătrund pe teritoriul Daciei, dar nu se sedentarizează, motiv pentru care descoperirile sunt exclusiv funerare sau constau în cazanele de bronz cu funcție magicoreligioasă. Urmele lăsate de hunii în continuă mișcare sunt, prin urmare, sporadice. Cu toate acestea, în 1812 s-a făcut o descoperire importantă la Concești, un mormânt al unui nobil hun, din secolul V, îngropat împreună cu calul său, alături de un bogat inventar. Două diademe de aur, de la Buhăieni și Dulceanca, trebuie să fie menționate printre piesele de podoabă. Cele mai cunoscute obiecte hunice sunt cazanele de bronz, descoperite în zona de Câmpie dintre Carpați și Dunăre. Specific hunilor este și deformarea craniilor, considerată un ideal de frumuseț și marcă de statut. De asemenea, în Transilvania a fost găsită o săgeată hunică în cimitirul 1 de la Bratei, jud. Sibiu (defunctul lovit de o săgeată hunică), datat sec. IV-V.
