Geniul comediei, Grigore Vasiliu-Birlic, lovit dur de naţionalizare. Datorii uriaşe

 

În 1950, naţionalizarea masivă care fusese implementată în toate statele fostului bloc estic, printre care şi România, începuse să-şi arate efectele dramatice şi în rândul artiştilor români Unii dintre ei au suferit pierderi financiare considerabile, aşa cum a fost cazul unor nume grele ale scenei româneşti, printre care Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan şi Ion Iancovescu. Seduşi […]

În 1950, naţionalizarea masivă care fusese implementată în toate statele fostului bloc estic, printre care şi România, începuse să-şi arate efectele dramatice şi în rândul artiştilor români

Unii dintre ei au suferit pierderi financiare considerabile, aşa cum a fost cazul unor nume grele ale scenei româneşti, printre care Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan şi Ion Iancovescu. Seduşi de venirea la Teatrul Naţional din Bucureşti, ei acumulaseră datorii uriaşe.

În 1950, ei au fost nevoiţi să ceară ajutorul statului pentru a scăpa de datorii. Într-o scrisoare comună, publicată pe comunismulinromania.ro, cei trei adresau următorul mesaj mai-marilor Partidului Muncitoresc Român (PMR), redenumit în 1965 Partidul Comunist Român.

Naţionalizarea a afectat şi artiştii

„Tovarăşe director,

Subsemnaţii Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu şi Radu Beligan am fost chemaţi încă de acum 2 ani să intrăm în cadrul Teatrului Naţional  din Bucureşti. Am înţeles să răspundem deîndată acestei chemări, desfiinţând în plină activitate, companiile teatrale ale căror conducători eram.

Aceste lichidări au avut însă consecinţe dezastruoase pentru noile noastre situaţii materiale (salariile în care am fost încadraţi la început fiind de numai 14.000 lei lunar) deoarece am fost nevoiţi să plătim toate datoriile teatrului (datorii la chiriile sălilor, la fisc, la precepţie, la actorii angajaţi, la Casa de Pensii etc.), făcând în mod fatal noi datorii de care nu ştim cum vom putea scăpa şi în ce mod.

Iată de ce apelăm la înţelepciunea Dumneavoastră, ca să găsim împreună soluţionarea acestei probleme nefaste.

Noi facem următoarele sugestii: Să binevoiţi a ne aproba să facem un turneu în ţară, în colectiv, pe timpul lunii noastre de concediu, cu o piesă aleasă de Dumneavoastră. Ar fi suficient un turneu de 10 oraşe cu piesa «Ruşinea familiei» de M. Ştefănescu.

Să ne acordaţi, dacă e posibil, un ajutor bănesc care să ne uşureze restul de datorii pe care îl mai avem.

Aceste datorii sunt:

Ion Iacovescu, care, montând comedia «Eu, moştenitorul», după 60 de zile de repetiţie, spectacolul i-a fost oprit la repetiţia generală. Decorurile, biletele, afişele, avansurile de trupă, chiria la sală etc, însumau o investiţie de 180.000 lei.

La acestea se adaugă 15.000 lei împrumut la Casa de Ajutor a Teatrului şi 20.000 datorii la fisc. Culmea ghinionului, i-a ars şi tot ce avea în casă.

Datoriile legendarului actor Grigore Vasiliu-Birlic

Grigore Vasiliu-Birlic. Datorie la Precepţia a X-a, restanţe contract Teatrul Colorado 88.000 lei. Rest de plată la Banca de Stat de la un împrumut de 200.000 lei – 52.000. Împrumut la Casa de Ajutor – 13.500 lei.

Marcel Anghelescu. 114.000 lei rest de datorii către trupă, chiria, Societatea Actorilor şi montare. 10.000 lei datorie pentru afişe. 20.000 lei la Casa de împrumut.

Radu Beligan. 56.000 lei datorie în urma unui proces pentru timbrul I.O.V.R. (contravenţie 1.470.000 lei făcută de administratorul teatrului şi pentru care a fost urmărit) reprezentând cheltuielile de judecată şi plata redusă de amenzi. 5.000 lei altă amendă fiscală la Rădăuţi. 14.000 lei datorii la C.F.R. plătite ulterior din salariu. 10.000  lei la Cassa de Ajutor.

În vederea că veţi acorda o binefăcătoare urgenţă doleanţelor noastre, vă rugăm a ne ajuta să ieşim din impasul în care ne găsim.

Trăiască Republica Populară Română!”

Ce a însemnat legea naţionalizării, de fapt?

Naționalizarea (n.r. – sau etatizarea) este o măsură politică prin care se face un transfer al proprietății private în proprietatea statului. Practic, este o înlocuire a proprietății private cu proprietatea publică. Gândiţi-vă la privatizare şi consideraţi că naţionalizarea este opusul ei.

Această măsură politică este cunoscută î încă din Antichitate. Naţionalizarea a dat naștere domeniului public în Roma Antică, iar termenul modern este mai degrabă asociat social-democrației sau naționalismului. 

Naționalizarea a cunoscut epoca sa de aur în Europa între 1945 și 1973. În acele decenii, onsensul politic care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial a fost favorabil naționalizării sectoarelor strategice din servicii și industrie.

Strict semantic, termenul de naționalizare a fost folosit în mod impropriu de autoritățile comuniste ale vremii. Scopul a fost acela de a conferi un caracter propagandistic acțiunii de trecere în proprietatea statului.

Confiscare vs. naţionalizare

Ceea ce s-a întâmplat în comunism a fost o „confiscare”, întrucât nicio compensație materială sau morală nu a fost acordată foștilor proprietari. Aceasta a fost realitatea sălbatică a naţionalizării din România.

Legea naționalizării din 1948 din România face parte dintr-o ampla tendință prezentă în primele decenii postbelice pe continent. Ea fost înregistrată atât în Estul european în curs de sovietizare, cât și în Vest.

În Vest, un important val de naționalizări a avut loc în aproape toate țările care reținuseră modelul economic capitalist. Printre ele, Marea Britanie, Franța, Italia şi Republica Federală Germania.

„Legea Naţionalizării din 1948, pe numele ei complet „Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi”, este legea care a consfinţit trecerea României de la economia de tip capitalist la economia de tip centralizat.

Legea stipula în primul rând că erau naţionalizate toate resursele solului şi subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a constituţiei Republicii Populare Române din 1948. A doua componentă o reprezentau întreprinderile individuale, toate tipurile de societăţi, asociaţiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii, etc. Practic circa 90% din economia ţării era transferată în proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea anumite condiţii pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreţie a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naţionalizare”, cât o lege de „confiscare” a proprietăţii private.

Au fost etatizate 1.060 de întreprinderi, detaliate pe parcursul a 28 de anexe, separate pe domenii de activitate. Cap de listă făceau toate marile societăţi din economie. În noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950 asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată. Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii româneşti”, se arată enciclopediaromaniei.ro.

sursa: comunismulinromania.ro