Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Au trecut 65 de ani de când Dej a devenit prim secretar al PMR. Ceaușescu, numărul 2
Articole online

Au trecut 65 de ani de când Dej a devenit prim secretar al PMR. Ceaușescu, numărul 2

Devine, astfel, liderul suprem al PMR, poziție pe care și-o menține până la moartea sa, în martie 1965.

Plenara Comitetului Central din 19 aprilie 1954 produsese o schimbare de paradigmă la nivelul conducerii PMR. Dorind să se alinieze modelului sovietic, Gheorghiu-Dej a consimţit unele schimbări la vârful partidului. Plenara a hotărât desfiinţarea funcţiei de secretar-general şi instituirea conducerii colective – un secretariat format din patru persoane în care poziţia de primus inter pares o avea un prim-secretar.

Cea mai înaltă poziţie din ierarhia PMR avea să îi fie atribuită lui Gheorghe Apostol (singurul fost membru al Secretariatului care își păstrează funcția).

Alături de el, sunt numiți în funcții de secretari: Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea şi Ianoş Fazekaş.

Toți ceilalți foști membri ai Secretariatului au făcut „un pas în spate” – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Chișinevschi, Alexandru Moghioroș și Miron Constantinescu.

Numai la un an distanță, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să revină în componența Secretariatului, fiind numit prim-secretar în locul lui Gh. Apostol, și Iosif Chișinevschi își recâștigă funcția de secretar; Fazekaș și Ceaușescu își păstrează funcțiile, în timp ce Dalea este înlocuit cu Ioan Cozma.

Rocada de „operetă”

Pe 19 aprilie 1954, fostul secretar general al PMR s-a „retras” strategic în funcţia de prim-ministru. Această rocadă la vârful partidului a fost una de „operetă”, Apostol neavând pretenţia de a conduce fără consimţământul lui Dej. Mişcarea a fost şi una tactică.

Retragerea tactică a lui Gheorghiu-Dej fusese deci dublată de numirile extrem de atente în funcţiile de secretari. Prin promovarea unor cadre din eşalonul al doilea al partidului, Dej se asigura că nimeni dintre ceilalţi grei nu va încerca să îi uzurpe poziţia.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola