„Acuma desbaterile ședinței I se deschiseră prin presidenți. Lucrările îi fuseră acestea:
a) Locul unde se ținu adunarea, se numi pentru totdeauna Câmpul Libertății.
b) Națiunea română se dechiară, că vrea a rămâne pururea statornică credincioasă împăratului Austriei, care este și rege al Ungariei și mare principe al Transilvaniei, și augustei case austriace.
c) Națiunea română se dechiară și se prochiemă pe sine națiune de sine stătătoare și parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertății egale.
d) Națiunea română depuse jurământul credinței cătră împăratul, cătră patriă și cătră națiunea română.
(forma jurământului tipărită în Blaj, se va retipări în Foaie).
Acel jurământ îl depuse întreaga adunare a românilor cu toată solenitatea sub stindardul împărătesc negru și galbin și sub cel român național albastru, roșu și alb.
e) Se citi de pe tribună rugămintea compusă pentru scăparea advocatului F. Micheș, carea apoi după amiazi se puriză (?) și se naintă prin comisari.
În toată ședința I desbaterile fuseră vii, entusiastice și prea puțin curmate prin opuseciuni, căci tot ce se vorbia, era numai noă întăriri ale adevărurilor propuse de unul, recunoscute mai de toți.”
Nr. 40 din 17 mai 1848
„Transilvania. Cluj. În jurnalul maghiar Erdélyi Híradó din căpitală se descrie adunarea națională de la Blajiu într-un ton precum se putea aștepta numai de la dușman.
Bărbații cei mai înfocați și mai zeloși pentru causa națională română vin înfierați cu numele de resculători.
Cu miliția, carea fiind salutată de către românii adunați, își cunoscu de datorie a-i resaluta, încă nu se putură împăca maghiarii.
Când vorbește despre stindardele naționale, își varsă tot veninul zicând, că românii ar fi avut mulțime de stindarde muscălești și unu austriac. Noi nu știm nimic despre stindardele muscălești; știm însă, că coloarea roșie, albastră și albă este coloarea noastră națională, românească, apoi dacă o are și muscalul, nu ne pasă nimic.
Pentru domnul Nopcea, care își arătă simțemintele sale de român acolo în public, încă se supără foarte mult publicistul maghiar, numindu-l tiranul Hunedoarei.
Dea ceriul, ca pilda acestui bărbat nobil să afle trecere și la alți bărbați din nobilime carii sânt de sânge și de viță română!
În privința lui Micheș înseamnă redacția acelui jurnal, cum că guberniul ar fi înapoiet cererea pentru a lui slobozire zicând, că Micheș numai în urmarea sentinței judecătorești se poate slobozi.
Tot ea adaogă, că guberniul ar fi arătat o nemulțumire cu acea adunare pentru că ea nu s-ar fi ținut de norma carea i s-ar fi prescris.
Noi nu putem pricepe, ce ar fi greșit adunarea noastră națională; poate că greșala ei stă într-aceea, căci n-au desfășurat stindarde maghiare și n-au prochiemat unia cu Ungaria, cum doria dumnealor!”
Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov
