Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Convenția de la Belgrad a deschis ochii României pentru a-și apăra interesele naționale
Articole online

Convenția de la Belgrad a deschis ochii României pentru a-și apăra interesele naționale

Convenția de la Belgrad

Convenția de la Belgrad a deschis ochii României pentru a-și apăra interesele naționale

Cu cea mai mare parte a țării încă ocupată de trupele Puterilor Centrale, cu conducerea sa la Iași și cu armata sa parțial demobilizată, România a fost nevoită să acționeze cât mai rapid pentru a-și apăra interesele. Evenimentele se apropiau cu repeziciune, iar unele decizii care priveau direct țara au fost luate în absența acesteia. Un astfel de exemplu a fost Convenția militară cu Aliații, semnată de delegația maghiară la Belgrad la 13 noiembrie, care a stat la baza armistițiului cu Ungaria.

Una dintre prevederile Convenției de la Belgrad a avut un impact puternic asupra intereselor României: Trupele maghiare trebuiau să se retragă în spatele unei linii care pornea de pe Valea Someșului Mare, continua pe Valea Bistriței și mergea de-a lungul Mureșului până la Tisa. Acest lucru nu corespundea înțelegerii prin care Înțelegerea a convins România să intre în Primul Război Mondial. O mare parte din Transilvania a rămas sub administrație maghiară. Mai mult, guvernul maghiar, condus de Mihály Károlyi, ar fi dorit o intervenție a trupelor franceze pentru a ocupa toate orașele și satele revendicate de români, cehoslovaci și iugoslavi, pentru a bloca pretențiile acestor țări față de Ungaria. În cele din urmă, Franța a refuzat cererea lui Károlyi.

Convenția de la Belgrad a fost departe de a fi satisfăcătoare

Semnarea Convenției militare de la Belgrad nu a satisfăcut nici guvernul maghiar, nici țările vecine. Oszkár Jászi, unul dintre membrii cabinetului lui Károlyi, a scris mai târziu că:

„S-a recunoscut că linia de demarcație nu avea nimic de-a face cu viitoarele granițe politice și că, dincolo de linia de demarcație, administrația și aplicarea legii vor rămâne în mâinile statului maghiar. […] Numai dacă aceste puncte fundamentale ar fi fost respectate în mod onorabil […], ce înțelegere extraordinară ar fi fost acest armistițiu!”.

Pentru România, armistițiul de la Padova și Convenția de la Belgrad a fost orice altceva decât satisfăcător. Dacă acordul de la Padova răspundea cerințelor teritoriale ale italienilor, iar cel de la Belgrad celor ale slavilor din sud, românii (cei din Transilvania și guvernul Regatului României) au fost profund dezamăgiți că unificarea lor nu a fost menționată nici măcar în treacăt. Totuși, nu a fost timp pentru lamentări, pentru că evenimentele au continuat să se desfășoare foarte repede în apropierea României. La scurt timp după semnarea Convenției de la Belgrad, trupele sârbești au avansat adânc în Banat, ocupând marile centre urbane Timișoara și Arad, spre uimirea autorităților române.

România începe să-și apere interesele

Soldații români au început să treacă Carpații în Transilvania la 13 noiembrie 1918, iar acțiunea s-a intensificat după 20 noiembrie. Primele orașe în care au intrat unități militare românești au fost Toplița și Miercurea Ciuc, din zona secuiască, regiune care nu și-a trimis reprezentanții la Adunarea Națională de la Alba Iulia, desfășurată în absența trupelor române. La 1 decembrie 1918, trupele române nu trecuseră linia Mureșului- stabilită prin Convenția de la Belgrad- decât într-un singur loc, în zona orașului Târgu-Mureș. În urma Adunării Naționale de la 1 decembrie 1918, în care s-a decis unirea Transilvaniei cu România, atitudinea guvernului maghiar față de românii transilvăneni s-a radicalizat, intensificându-se conflictele dintre maghiari și români. Din acest motiv, era absolut necesară înaintarea trupelor românești dincolo de râul Mureș, mai ales că România nu a fost implicată în semnarea Convenției de la Belgrad și era liberă de orice constrângere de drept internațional privind aplicarea sau neaplicarea Convenției. Linia pe care guvernul român dorea să o atingă era în conformitate cu tratatul semnat de România cu Înțelegerea în 1916 și se desfășura pe aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Békéscsaba.

Până la începutul Conferinței de Pace de la Paris, la 18 ianuarie 1919, armata română controla două treimi din Transilvania, de-a lungul liniei Sighetu Marmației – Ciucea – Zam, iar situația avea să rămână relativ stabilă până la venirea bolșevicilor la putere la Budapesta, la 21 martie 1919.

Sursa: europecentenary.eu

Registration

Aici iti poti reseta parola