„Zi de lumină, de libertate şi de mărire română, te pomenim şi te serbăm cu drag! Tu minunaşi lumea şi îi arătasi că naţia română e matură, vrednică de libertate, vrednică de a intra în frăţia cea mare a naţiilor.
În analele Românilor altă zi nu străluceşte mai frumos decât tine şi cea asemenea ţie, sora ta iubită, ziua de 11 Iunie 1848 a poporului din Bucureşti.
Te pomenim şi te serbăm cu drag, o zi măreaţă, căci întâiaşi data auzirăm atunci un popor întreg răspunzând celor ce-i vorbeau de unirea Ardealului cu Ungaria, prin această strigare: noi vrem să ne unim cu Ţara!
Minunată destăinuire a lui Dumnezeu, care în zile aşa mari de sărbătoare populară vorbeşte deadreptul în inimile aleşilor săi şi numai poporul şi poeţii, aceşti fii ai inspiraţiei divine, avură la 1848 conştiinţa întâmplărilor viitoare, numai ei citiră şi destăinuiră aceea ce era scris în fundul inimii fiecărui Român: mântuirea de orice domnie străină prin unitatea naţională”.
Despre Avram Iancu, cel care-l găzduise pe Bălcescu în Transilvania, marele istoric Ioan Lupaș scria pe la 1925:
„N’a stat nici o clipă la îndoială să schimbe „corpu- juris Hungarici” cu spada vitejiei străbune, păşind fără şovăire în fruntea poporului hotărât a lupta pentru isbândirea programului de independenţă şi libertate naţională. Cuvântul lui a fost ascultat şi împlinit cu însufleţire de către luptătorii, organizaţi repede în legiuni sub comanda tribunilor şi a prefecţilor improvizaţi cari, şi în împrejurările cele mai grele ale războiului civil, au izbutit să ţină cetele înarmate, în ordine şi disciplină militară.
Organizarea militară a gardelor s’a făcut destul de repede: într’o lună de zilei. Ea începuse abia după adunarea ţinută la Blaj în jumătatea a doua a lunii Septemvrie şi Ia sfârşitul lui Octomvrie.
Nicolae Bălăşescu adresându-se, în numele cormitetului naţional, lui Avram Iancu ca „marelui prefect generariu al trupelor române” îl întrebă: „De ce n’ai întins Landsturmul şi prin comitatul Arad şi Bihor până la Tisa?”. Întrebarea aceasta era însă de prisos, întrucât Bălăşescu ştia tot atât de bine, ca şi Avram Iancu, că orientarea politică a Bihorenilor, Aradanilor, precum şi a Bănăţenilor se deosebea atunci de a Ardelenilor.
