„Diplomația fără perdea”. Povestea negocierilor publice de la Brest-Litovsk și surprizele pregătite de bolșevici
Bolșevicii au pregătit câteva surprize mai puțin plăcute pentru reprezentanții Puterilor Centrale.
La 22 decembrie 1917, când au început negocierile pentru un armistițiu în Brest-Litovsk, nimeni nu se putea gândi că discuțiile vor depăși cadrul diplomatic al vremii, mai ales că orașul era la acea vreme cartierul general al armatei germane pe Frontul de Est. Cu toate acestea, bolșevicii erau hotărâți să își atingă obiectivele. Conferința a fost o confruntare diplomatică între vechile forțe imperiale și cele ale bolșevicilor ruși.
Puterile Centrale au fost reprezentate de 14 delegați (cinci germani, patru austro-ungari, trei otomani și doi bulgari). Printre reprezentanții Puterilor Centrale se numărau Richard von Kuhlmann, secretar de stat al Ministerului german de Externe, contele Ottokar Czernin – ministrul austro-ungar al Afacerilor Externe, Talaat Pașa, dar și alți reprezentanți la fel de importanți.
În totală antiteză cu delegația Puterilor Centrale se afla delegația bolșevică, care a fost condusă la început de Adolf Joffe și apoi de Lev Troțki, care tocmai fusese numit comisar al poporului pentru afaceri externe. Delegația condusă de Troțki era formată din 28 de membri, printre care muncitori îmbrăcați modest, soldați, marinari, femei și un țăran. Germanii și aliații lor nu mai văzuseră niciodată așa ceva la o întâlnire diplomatică oficială, dar erau dispuși să meargă mai departe cu discuțiile, mai ales dacă reușeau să obțină o încetare rapidă a ostilităților pe Frontul de Est. Unul dintre obiectivele Berlinului și al Vienei, era obținerea independenței Ucrainei pentru a asigura aprovizionarea cu cereale și minereuri pentru efortul de război al Puterilor Centrale. Atunci când generalul german Max Hoffmann, șeful de stat major pe Frontul de Est, a dezvăluit sprijinul Berlinului pentru dreptul la autodeterminare al Poloniei și Lituaniei, Troțki s-a simțit revoltat și a amenințat că va întrerupe negocierile. Discuțiile au fost reluate zece zile mai târziu, după ce delegația rusă s-a consultat cu guvernul de la Petrograd.
Neînțelegerile dintre Lenin și Troțki
Bolșevicii din conducerea Rusiei aveau opinii divergente cu privire la modul de abordare al negocierilor cu Puterile Centrale. Lenin s-a declarat în favoarea unui acord de pace cu Puterile Centrale cu orice preț, pentru a stabiliza poziția bolșevicilor în Rusia. Troțki și alți câțiva lideri bolșevici credeau că izbucnirea unor revoluții în alte părți ale Europei era o chestiune de câteva săptămâni, astfel încât negocierile cu Puterile Centrale trebuiau amânate până atunci. Revenind la negocierile de la Brest-Litovsk, Troțki „a tras de timp”, exasperându-i pe reprezentanții Puterilor Centrale cu lungi discursuri înflăcărate.
Pierzându-și răbdarea, reprezentanții Puterilor Centrale au semnat un tratat separat cu Ucraina la 9 ianuarie
Conform tratatului, Ucraina a fost de acord să furnizeze anual mai multe milioane de tone de grâu către Puterile Centrale, în schimbul recunoașterii Republicii Populare a Ucrainei, care își declarase recent independența față de Rusia. La aflarea veștii, Troțki a ieșit în fugă din conferință și a refuzat să înceapă alte negocieri. Drept urmare, Puterile Centrale au reluat ostilitățile, astfel că, la 18 februarie 1918, un milion de soldați germani și austro-ungari au început să avanseze spre est, ocupând Letonia, Estonia, Lituania, dar și o parte din Ucraina, inclusiv Kiev, la 1 martie. Ocuparea Kievului i-a convins pe bolșevicii ruși să semneze Tratatul de la Brest-Litovsk la 3 martie.
Lenin a fost cel care a căutat pacea indiferent de costuri, înțelegând că supraviețuirea regimului său depindea de liniștea externă. Pacea cu Puterile Centrale i-ar fi oferit timpul necesar pentru a consolida dictatura bolșevicilor ruși în fața dușmanilor interni.
