Online

Cum s-a instituit sistemul parlamentar bicameral în România

 Marina Constantinoiu
Cum s-a instituit sistemul parlamentar bicameral în România

Există istorici care susțin că acest act poate fi considerat prima Constituție a României.

La 3 iulie s-au împlinit 155 de ani (1864) de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”.

Documentul se baza pe plebiscitul din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii „sui generis”, numită atunci „statut”.

Enciclopedia României notează că „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” a fost un act cu caracter pur constituţional, fiind, în fapt, prima Constituţie a României.

Există istorici care susțin că acest act poate fi considerat prima Constituție a României, iar alții care sunt în tabăra adversă argumentează insuficiența reglementărilor referitoare la funcționarea unui sistem bazat pe o lege-cadru.

În ciuda numelui, actul nu mai urmărea prevederile Convenţiei, ci mai degrabă îi schimba radical sensul.

Domnitorul dispunea de puteri sporite, iar Corpul legiuitor devenea bicameral. Domnitorul a ales titlul de „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” pentru a nu deranja interesele puterilor garante, iar acestea să considere o abatere a Principatelor de pe linia stabilită la Paris la 7 august 1858.

În fapt, Cuza dorea ca Marile Puteri să considere Statutul doar un act adiţional la Convenţie, după cum îi sugerează şi numele, se arată în Enciclopedia României.

Potrivit Convenţiei de la Paris (7 august 1857), Executivul era răspunzător în faţa Legislativului şi nu în faţa domnitorului. 

Odată cu noua Constituţie a fost adoptată şi o nouă lege electorală, scrie sursa citată. Noua lege electorală avea un caracter cenzitar, dreptul de vot fiind condiţionat de impozitul plătit, dar censul era mult scăzut faţă de cel prevăzut prin Convenţia de la Paris, ceea ce însemna o creştere importantă atât a numărului alegătorilor, cât şi a eligibililor.

Pentru aprobarea ei s-a organizat un plebiscit între 10 şi 26 mai. Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” şi 70.220 abţineri.

 Statutul a fost publicat în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie 1864.

Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare la 14 august 1864, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ.

A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

„Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” a fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866.

Statutul nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obşte (Camera Deputaţilor de astăzi) şi confirma înfiinţarea Corpului Ponderator (redenumit, ulterior, Senat, ca a doua Cameră a Parlamentului).

Astfel se instituia sistemul parlamentar bicameral în România.

Prima sesiune a Senatului a avut loc pe 6 decembrie 1864.

Adunarea Electivă era alcătuită din 160 de deputaţi, cu un preşedinte numit de domn dintre deputaţi şi cu un Regulament de funcţionare dat de guvern.

Durata unei legislaturi era de 7 ani. Avea dreptul de de a dezbate şi sancţiona proiecte de legi trimise de domn şi susţinute de miniştri şi membri ai Consiliului de stat.

Conform articolului IV, „Preşedintele Adunarei se numesce în fiecare anu de Domnu, din sânul ei, iar Vicepreşedinţii, Secretarii şi Cuestorii se alegu de Adunare”. Totodată, numai membrii Adunării Elective erau aleşi de cetăţenii cu drept de vot.

Din acest moment, Corpul legislativ devine bicameral prin înfiinţarea Corpului ponderator (Senatul), pe lângă Camera deja existentă, Adunarea Electivă.

Conform articolului VII, Corpul ponderator era compus din „Mitropoliţii ţerei, de Episcopii eparhielor, de anteiul Preşedinte al Curţii de Casaţiune, cel mai vechiu dintre generalii armatei în activitate şi osebit încă de 64 membri, carii se vor numi de Domnu: jumetate dintre persone comandabile prin meritul şi esperienţa lor, şi cealaltă jumetate dintre membrii Consilielor generale ale districtelor, şi anume câte unul de fiecare judeţu”.

Preşedintele Corpului ponderator era Mitropolitul primat al României, însă doi vicepreşedinţi erau numiţi de domnitor.

În proporţie de jumătate, senatorii erau reînnoiţi la trei ani prin tragere la sorţi.

Rolul Corpului ponderator era cel al cenzurii, cu excepţia bugetului, a iniţiativelor legislative, având prerogative de a sancţiona, amenda sau respinge legile adoptate de Adunare.

Totuşi, şeful statului avea decizia finală. De asemenea, Camera superioară avea rolul de verificare a constituţionalităţii legilor, preluând atribuţia de fosta Comisie Centrală de la Focşani.

Numai Senatul avea dreptul de a primi petiţii, se menţionează în lucrarea ''Viaţa şi opera lui Cuza Vodă'', autor Constantin C. Giurescu (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, l966).

IATĂ AICI TEXTUL  „Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris”.

FOTO: Wikipedia

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric