Cum se trasau hotarele medievale? Cazul maghiaro-valah
Aproape am fi tentați să afirmăm că domnie trata de o manieră subsidiară această problemă, altfel de o mare importanță. În realitate, autoritatea centrală, cel puțin în primele două secole, nu își putea exercita controlul asupra granițelor. În genere, de-a lungul Evului Mediu frontiera a fost o competență a comunităților de margine, aflate la confluența a două culturi sau religii sau mentalități. Abia către secolul al XVIII-lea granița vestică a Țării Românești a început să aibă un înțeles modern.
Statul modern își impune controlul: militar, juridic, economic, fiscal. De aceea, frontiera se întinde până acolo unde populația acceptă expansiunea statală. În Evul Mediu, pe de altă parte, dreptul ereditar prima. Hotarul era o chestiune de moștenire, de drept istoric.
Hotărnicirea din 1520 este un exemplu elocvent despre cum erau privite granițele în spațiul românesc și maghiar.
Cele două delegații de boieri olteni și hațegani, unii din partea Țării Românești, ceilalți din partea Transilvaniei și a statului maghiar. Boierii valahi, deși de rang secund, de prin părțile Vâlcei și Gorjului, reușesc să obțină o graniță bună în tratativele pe care le poartă cu nobilii ardeleni, de prim rang. Hotărnicirea din 1520 apare ca prost întocmită, fără semne de hotar, cu toate că era în discuție o graniță de 200km2. Conform acestei granițe stabilite de comun acord, Valea Jiului, o zonă cu sate aproape de terenurile fertile, arabile, și de fânețe.
Interesant este că membri delegației ardelene aveau interese tocmai în zonele lăsate în seama Țării Românești. De ce au lăsat ardelenii un spațiu de interes? Pentru că în acele vremuri nu conta statul, ci interesul imediat, personal, legăturile nobililor din Hațeg cu boierii de margine valahi primând. De altfel, nici nu a fost respectată hotărnicirea din 1520, în 1528 nobilii revendicându-și drepturile asupra teritoriului. Nobilii hațegani au avut tot interesul de a lăsa un teritoriu în seama valahilor, controlul de jure fiind exercitat tot de ei, în complicitate cu aliații lor de peste munți. O simplă înțelegere între oameni cu influență care și-au văzut de afaceri, fără a implica autoritățile înalte, care nu erau, de altfel, preocupate de aceste granițe, în general foarte schimbătoare.
