România a fost membră a Triplei Alianțe încă din 1883. Ultima dată când a fost reînnoită convenția militară cu Puterile Centrale a fost în decembrie 1912. Convenția prevedea că, în cazul unui conflict militar între Austro-Ungaria și Imperiul Rus, armata română trebuia să treacă râul Prut și să avanseze spre Kiev. Ce însemna cu adevărat Ipoteza Z?
Războiul împotriva Austro-Ungariei, tot mai aproape
În urma Războaielor Balcanice și a creșterii tensiunilor cu Austro-Ungaria, factorii politici și militari de la București au început să mediteze din ce în ce mai mult la un război împotriva Austro-Ungariei. În vara și toamna anului 1914, Marele Cartier General a lucrat neobosit la un plan de luptă împotriva Austro-Ungariei. În 1915, când a devenit cert că Bulgaria se va alătura Puterilor Centrale (septembrie 1915), România se afla într-o situație de coșmar: un război pe două fronturi. Pentru a face față acestei situații, a fost elaborat un nou plan de operațiuni militare, numit Ipoteza Z. Obiectivul era clar: „cucerirea teritoriului locuit de români de la Monarhia Austro-Ungară”. Elaborarea Ipotezei Z a fost determinată de poziția strategică extrem de dificilă în care se afla România, oarecum asemănătoare cu cea a Germaniei, trebuind să lupte pe două fronturi. Din acest motiv, mulți istorici au asemănat planul contelui Alfred von Schlieffen cu Ipoteza Z a României.
Conform Ipotezei Z, armata română trebuia să angajeze grosul trupelor sale pe direcția nord-vest, peste Munții Carpați, iar la granița sudică, la granița cu Bulgaria, restul trupelor rămase trebuiau să desfășoare operațiuni defensive. Versiunea finală a Ipotezei Z a fost finalizată la începutul lunii august 1916. Câteva săptămâni mai târziu, la 27 august 1916, România s-a alăturat Antantei și a declarat război Austro-Ungariei.
Campania din Transilvania, speranța planului intitulat Ipoteza Z
Conform Ipotezei Z, trei armate române, I, II și Nord, cu un total de aproape 370.000 de soldați, reprezentând aproape 65% din totalul forțelor operaționale, trebuiau să ocupe Transilvania conform unui calendar strict. În prima fază, ele trebuiau să avanseze până la râul Mureș, ceea ce ar fi scurtat frontul de la 950 la 300 km, oferind totodată trupelor române un obstacol natural în cazul unui eventual contraatac. De asemenea, oferea posibilități adecvate pentru transportul feroviar. În a doua fază, soldații români trebuiau să continue înaintarea spre nord și vest, respectiv spre Cluj, Deva și Munții Apuseni. În a treia și ultima fază, trupele române trebuiau să avanseze spre Oradea și să intre în Câmpia Ungară și să se îndrepte spre Debrecen. Marele Stat Major român estimase corect că trupele aveau de înfruntat nu mai mult de 100.000 de soldați austro-ungari.
Frontiera sudică a României era apărată de Armata a III-a, compusă din aproximativ 140.000 de soldați, adică 25% din trupele disponibile. Misiunea acesteia era de a asigura marja de manevră necesară pentru unitățile care înaintau în Transilvania, neutralizând eventualele atacuri ale trupelor bulgare. Marea problemă a Armatei a III-a era distanța foarte mare pe care trebuia să o parcurgă și, cum aceasta nu era o problemă suficient de mare, operațiunile Armatei a III-a au trebuit să se desfășoare în două faze. Prima fază a fost pur defensivă. În cea de-a doua, după ce forța expediționară rusă și-a ocupat pozițiile defensive, trupele Armatei a Treia trebuiau să treacă la ofensivă și să distrugă forțele inamice din nord-estul Bulgariei și să ocupe zona Ruse-Varna.
Problemele Ipotezei Z aveau să iasă la iveală
Ipoteza Z avea însă câteva puncte slabe, care aveau să se dovedească a fi pierzătoare pentru armata română. În primul rând, ritmul stabilit pentru înaintarea spre râul Mureș a fost foarte lent, 25 de zile au anulat orice exploatare rapidă a slăbiciunilor trupelor austro-ungare din Transilvania. Ar fi trebuit să se aștepte, așa cum de altfel s-a și întâmplat, ca Puterile Centrale să reacționeze rapid și să trimită întăriri în Transilvania. Ipoteza Z nu a luat în considerare posibila întărire a trupelor austro-ungare din Transilvania. Era de neconceput ca Germania să fi permis trupelor românești să pătrundă în centrul Ungariei fără a trimite trupe de pe alte fronturi sau rezerve. O altă problemă a fost cooperarea cu un aliat rus reticent, care nu era foarte hotărât să sprijine românii în acest demers.
Pe frontul de sud, Ipoteza Z nu a luat în calcul și alte aspecte. S-a presupus că marea majoritate a forțelor bulgaro-germane ar fi fost imobilizate pe frontul de la Salonic, ceea ce nu s-a întâmplat.
