Coșmarul de pe navele infernului: Gripa spaniolă în largul mării
Condițiile se deteriorau de la o oră la alta. Chirurgul șef al armatei, colonelul Decker, era singurul om de la bord cu experiența militară necesară pentru a rezolva această problemă logistică, însă acesta s-a îmbolnăvit la 1 octombrie. Alți doi medici s-au molipsit și au rămas în cabine pentru restul călătoriei, în timp ce 30 dintre cele 200 de asistente medicale ale armatei au cedat la rândul lor în fața gripei. Au mai rămas doar 11 medici care se ocupau de o situație din ce în ce mai halucinantă.
Cei bolnavi trebuiau să doarmă pe punte în bătaia vântului și a valurilor
Pe o altă navă militară, Briton, care călătorea cu un avans de patru zile față de Leviathan, soldatul Robert James Wallace a avut parte de condiții similare. După mai multe zile pe mare, Wallace s-a trezit simțindu-se „complet mizerabil” și a raportat ofițerului medical, care i-a luat temperatura și i-a ordonat să își adune pătura și echipamentul și să își facă un pat provizoriu pe punte. Când soldatul a obiectat faptul că era frig și vânt puternic pe punte, ofițerul medical a replicat:
„Fă cum vrei. Aveți o temperatură foarte ridicată, sunteți bolnav. Dacă vrei să te duci jos și să-i infectezi pe toți cei de acolo, fă-o!”.
Soldatul Wallace a ieșit în bătaia vântului pentru a se alătura celorlalți pe punte, și-a întins pătura și s-a înfășurat în paltonul său. Valurile măturau puntea, udând păturile bolnavilor. Soldatul Wallace își pierdea conștiința, visând la o frânghie mare de mătase colorată, pe care nu trebuia să o coboare, pentru că acest lucru ar fi însemnat dezertare.
În fiecare dimineață, infirmierii veneau pe punte pentru a verifica starea pacienților și pentru a-i lua pe cei care muriseră în timpul nopții. Imaginea cu cei morți care erau luați de acolo era un motiv de „conjectură sobră” printre cei vii. Într-o dimineață, soldatul Wallace a fost luat și dus sub punte într-un salon luxos de clasa întâi, unde pasagerii privilegiați erau primiți în zilele de mult apuse de dinainte de război. Fantomele plăcerilor din trecut persistau în canapelele acoperite cu brocart și în covoarele moi și călduroase. Wallace trebuia să doarmă în continuare pe podea, dar cel puțin covoarele erau confortabile, iar el era hrănit de mai multe ori pe zi. Într-o noapte, a apărut o asistentă medicală care l-a întrebat cu accent englezesc dacă îi era greu. Ea i-a adus soldatului Wallace o băutură caldă și chiar i-a spălat picioarele, desprinzându-i șosetele care îi erau lipite de picioare după 12 zile. Soldatul și-a amintit cu recunoștință de această asistentă jumătate de secol mai târziu. „Acea spălare blândă a picioarelor mele cu mâinile ei moi a gravat în mintea mea o amintire pe care o voi înregistra în Rai când voi ajunge acolo”.
Condițiile din salon erau mai salubre decât cele de pe punte
Într-o noapte, un coleg de salon a strigat după apă, dar soldatul Wallace era prea slăbit pentru a-l putea ajuta. A chemat un medic și a adormit. Bărbatul a strigat din nou, iar soldatul Wallace a cerut din nou apă în numele lui: și din nou, a adormit. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori până când celălalt bărbat a șoptit: „Nu vă mai deranjați, nu voi mai avea nevoie”. Dimineața, medicii au sosit în cele din urmă și l-au găsit pe bărbat „acolo unde se rostogolise într-un ultim efort instinctual de a se proteja, sub canapea. L-au dus afară pentru a fi înmormântat.
Între timp, la bordul Leviatanului, condițiile se deteriorau și mai mult. Compartimentele pentru trupe erau înghesuite de oameni bolnavi și muribunzi, iar aerul era viciat și îmbâcsit din cauza sistemului de ventilație ineficient. În lipsa unei curățenii zilnice, aceste compartimente au devenit rapid niște cocini de porci. Pentru a înrăutăți situația, moralul era scăzut. Leviathanul era singur pe mare, fără escortă, cu gripa spaniolă care doborâse oamenii cu zecile la fiecare oră și cu spectrul aproape palpabil al „doamnei spaniole” care pândea nava. În timp ce nava naviga peste Atlantic, perspectiva de a fi torpilată de un submarin trebuie să fi fost binevenită din perspectiva celor bolnavi. Scenele de sub punte semănau cu consecințele unei bătălii.
Colonelul Gibson a descris mai târziu:
„Scene care nu pot fi vizualizate de nimeni, bălți de sânge din cauza hemoragiilor nazale grave ale multor pacienți erau împrăștiate în toate compartimentele, iar însoțitorii erau neputincioși în a scăpa de mizerie, din cauza pasajelor înguste dintre paturi. Punțile deveneau umede și alunecoase, gemetele și strigătele celor îngroziți se adăugau la confuzia solicitanților care cereau cu insistență să fie tratați…”.
