Asociația Cercetașilor din România, recunoscută ca entitate juridică în 1915, avea ca scop întărirea bunăstării morale și fizice a tinerilor, precum și a dragostei lor pentru patrie. Deviza lor era aceea de a fi „Gata oricând!” pentru a sluji, a ajuta și a face o faptă bună în fiecare zi; așa-numita lege a cercetașilor, cum era cunoscută.

Sub conducerea Principelui Carol, comandantul Legiunii Marilor Cercetași ai României, mișcarea, formată din comandanți, instructori, cercetași și falnici (copii între 7 și 11 ani), a crescut în număr. A fost realizată și o carte de cercetași, autorii fiind profesorul Gh. D. Mugur și inginerul C. Niculescu. Aceasta conținea pe fiecare pagină citate din Nicolae Iorga, iar la sfârșitul cărții, sfaturi medicale, codul Morse și numele celor 34 de legiuni care au alcătuit Legiunea Marilor Cercetași în 1916.

Intrarea României în marea conflagrație a însemnat și mobilizarea detașamentelor de cercetași, reprezentate de Corpul Cercetașilor de Război. Aceștia erau pregătiți pentru servicii auxiliare, unde și-au îndeplinit cu devotament datoria, alături de Crucea Roșie, Poșta, Poliția și alte instituții ale statului.

Prima plecare a cercetașilor din București a avut loc la sfârșitul toamnei anului 1916. Fără să știe la ce să se aștepte, cercetașii din cohorta Bucur Ciobanul au plecat în Moldova, alături de colegii din alte localități. Erau în jur de 200 de tineri. Șaizeci dintre ei au mers pe jos până la Ploiești, de unde au luat trenul spre Vaslui, unde au ajuns după cinci zile. Au campat la Solești, unde au format o divizie. Câteva luni mai târziu, au mers la Sculeni, unde era cel mai apropiat spital. Erau 147 de cercetași, dintre care 102 erau elevi de liceu, și s-au organizat așa cum ar fi făcut-o pe timp de pace: au înființat o școală în aer liber, dar au lucrat și la grădinărit. Mulți dintre tinerii de 17 ani au plecat pe 1 ianuarie la Botoșani, unde s-au înscris la Școala de Instrucție a Infanteriei. Alții au plecat pe front ca ofițeri de legătură sau în spitale. Un număr de 70 dintre ei au fost trimiși la serviciile auxiliare ale Diviziei 13, făcând parte din rezerva Marelui Cartier General. Divizia a 12-a a luat parte la cele mai dramatice momente de la Mărășești. Ca urmare a acțiunilor lor, în 1918 serviciile și eforturile cercetașilor au fost recunoscute oficial. Bătrânii care i-au auzit cântând au spus: „Nu putem pieri dacă avem tineri atât de entuziaști”.

Mulți dintre acești tineri au murit, în special medicii cercetași, care în timpul epidemiei de tifos au avut grijă de bolnavi

La sfârșitul războiului, ei s-au întors acasă, mărturisind: „Tranșeele și adăposturile par neatinse, dar ele păstrează ceva din sufletul celor care le-au locuit și le-au apărat”.

La 1 decembrie 1918, Armata Română și cea aliată au intrat în București. În semn de apreciere pentru sacrificiul cercetașilor în timpul războiului, Regele Ferdinand i-a așezat în fruntea trupelor de marș și i-a decorat cu Crucea Comemorativă 1916-1918 și Medalia Victoria, iar în 1923 a fost ridicată Statuia Cercetașilor, la Tecuci, în memoria lor.