Cum s-a schimbat rolul cântecelor din Primul Război Mondial pe parcursul conflictului
Nevoia de a păstra sprijinul populației pentru război a mobilizat politicieni, intelectuali, mișcarea feministă, dar și artiști. Sutele de cântece compuse în timpul Marelui Război au fost interpretate cu entuziasm de civili și soldați, care în zilele de pauză dintre bătălii, le alinau supărarea și le ridicau moralul. Tematica cântecelor era în principal despre cei recrutați, despre despărțirea de cei dragi, întoarcerea acasă, războiul ca o aventură sau pur și simplu glume despre viața de soldat, creând o imagine romantică a războiului.
La începutul Marelui Război, în 1914, multe dintre cântece îi îndemnau pe bărbați să se înroleze
Mai târziu, pe măsură ce timpul trecea și numărul victimelor creștea, cântecele nu mai tratau subiectul recrutării, ci pe cel al dorului de casă, al suferinței și al nostalgiei. Chiar și în 1915, pe front se cântau cântece menite să mențină moralul ridicat și să întărească camaraderia dintre soldați, precum și speranțele acestora că se vor întoarce acasă. De exemplu, „Pack up your troubles”, un cântec sinonim cu Primul Război Mondial, era de fapt un marș care sugera ritmul trupelor și era preferatul soldaților de pe Frontul de Vest, dar a devenit popular și în Marea Britanie ca apoi să facă înconjurul lumii.
Războiul din România părea să aibă în fundal muzica lui George Enescu
Regina Maria a scris de mai multe ori despre acesta în jurnalul ei: „Apoi m-am aruncat pe un colț al canapelei lui Lisabeth și l-am rugat pe Pinx să cânte simfonia Le Gueux – și acolo, înconjurată de prietenii pe care noi înșine îi alungam din țară, […], l-am lăsat pe Pinx să plângă în note sublime, supraomenești, toată agonia unei țări muribunde și toată vigoarea neclintită și totuși înfrântă a unei regine care făcuse tot ce-i stătea în putință, dar în zadar, pentru a-și conduce poporul pe drumul pe care ea îl considera singura cale onorabilă. [… ] Pinx a rămas calm în mijlocul furtunii și a cântat precum un zeu una dintre cele mai splendide piese muzicale compuse vreodată; mi se părea că adunase din sufletul meu toată agonia pe care eu nu eram în stare să o exprim – plângerea poveștii tragice a unei țări muribunde, pierdută de două ori din cauza unor împrejurări zdrobitoare și pierdută și mai tragic, pentru că în ceasul de nevoie și-a rătăcit încrederea în ea însăși – toți își pierduseră încrederea, numai eu nu – numai eu, dar nu puteam rezista singură în fața furtunii”.
