Evenimentul Istoric > Articole online > Cina luată de Stalin şi Dej la 2:00 noaptea. A fost şi un ordin de lichidare a Anei Pauker
Articole online

Cina luată de Stalin şi Dej la 2:00 noaptea. A fost şi un ordin de lichidare a Anei Pauker

În aprilie 1944, după înlăturarea secretarului general Ştefan Foriş din fruntea Partidului Comunist din România (PCdR), puterea a fost concentrată în mâinile trioului compus din Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu şi Iosif Rangheţ. Nu era decât o soluţie de moment, pentru că în realitatea erau 3 grupuri avide să preia puterea. Primul dintre ele era cel […]

În aprilie 1944, după înlăturarea secretarului general Ştefan Foriş din fruntea Partidului Comunist din România (PCdR), puterea a fost concentrată în mâinile trioului compus din Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu şi Iosif Rangheţ.

Nu era decât o soluţie de moment, pentru că în realitatea erau 3 grupuri avide să preia puterea. Primul dintre ele era cel al „ilegaliştilor” conduşi de Ștefan Foriş. Al doilea era cel „din închisori”, în cadrul căruia autoritatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu avea niciun contestatar.

Mai era centrul „cominterniştilor” sau al „moscoviţilor”, în fruntea cărora se remarcase Ana Pauker. Golul lăsat Foriş a fost umplut de Lucreţiu Pătrăşcanu, care a jucat un rol-cheie în actul de la 23 august 1944.

El, Dej şi Ana Pauker îşi disputau şefia comuniştilor din România. După Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, camarazii de la Griviţa, cei trecuţi prin închisori şi „moscoviţii” au început să gândească strategiile de eliminare a adversarilor.

Lucrețiu Pătrășcanu a fost rapid înlăturat datorită unei coabitări de conjunctură între Gheorghiu-Dej și Anei Pauker. Arestat în 1948, Pătrăşcanu va fi executat la Jilava în 1954. Pe tabla puterii rămăseseră aşadar Gheorghiu-Dej și Ana Pauker. Primele disensiuni dintre ei au apărut la întoarcerea în ţară a Anei, în septembrie 1944.

Pauker nu agrease mazilirea lui Foriş şi nu aprobase implicarea partidului în evenimentele din 23 august. Ea ar fi preferat ca Regele Mihai I şi partidele istorice să nu fi luat iniţiativa de a întoarce armele împotriva Germaniei.

În viziunea ei, comunismul din România ar fi avut mai mult de câştigat dacă erau aşteptate că trupele sovietice aflate în ofensivă. Dacă ele ar fi jucat rolul de „eliberatoare” ale Bucureştiului, Partidului Comunist avea asigurată o lovitură de imagine care ar fi crescut popularitatea tovarăşilor în comparaţie cu a celorlalte partide.

Bodnăraş, Pârvulescu şi Rangheţ susţineau candidatura lui Gheorghiu-Dej. „La Moscova însă, Gh. Dimitrov aprobase la 23 februarie 1944 (la cererea Anei Pauker, e adevărat) formarea unui birou în străinătate (Заграничный бюро) al PCdR, la a cărui conducere se aflau Ana Pauker, Vasile Luca şi Manole H. Manole. Aceste două grupări aveau să îşi dispute întâietatea după 23 august”, se arată iiccmer.ro.

„Conflictul dintre Dej şi Pauker şi-a consumat primul episod în zilele care a precedat prima Conferinţă Naţională a PCdR/PCR (octombrie 1945). În cadrul întâlnirilor de dinainte de conferinţă, între liderii comunişti a existat o „dilemă” asupra căruia au căzut cu greu de acord.

Cine urma să fie ales în fruntea partidului, în funcţia de secretar-general? Acum ştim că hotărârea a fost influenţată de indicaţia pe care le-o oferise Stalin, care l-ar fi preferat pe Dej în dauna Anei Pauker. Atunci însă, Vasile Luca ar fi făcut imprudenţa să propună o soluţie deloc măgulitoare pentru Dej: ca el să fie ales în funcţie, dar Ana Pauker să fi cea care urma să conducă, de fapt, partidul.

Un afront pe care Dej nu avea să îl uite. Dincolo de jignirea lui Vasile Luca, Gheorghiu-Dej primise un semnal clar în ceea ce priveşte autoritatea reală pe care el o avea în cadrul partidului: părerile erau încă împărţite şi nu puţini erau cei care o preferau pe „tovarăşa Ana”. 

E important de precizat în acest moment faptul că ceea ce astăzi definim drept conflictul dintre Dej şi adversarii săi moscoviţi nu a cunoscut episoade sau contre de duritate extremă. Mai mult decât atât, e necesar să spunem că dincolo de tentativa de puci din octombrie 1945, când Luca l-a testat pe Gheorghiu-Dej propunându-i o şefie formală, nici Ana Pauker, şi nici Vasile Luca sau Teohari Georgescu nu au întreprins acţiuni concrete împotriva lui Dej.

Desigur, între ei au existat animozităţi, însă niciodată nu a părut că acestea pot lua o întorsătură decisivă în favoarea uneia sau a celeilalte tabere. Disputele ulterioare pot fi calificate drept episoade de-a lungul cărora fiecare tabără încerca să testeze limitele celuilalt competitor.

Un alt scurt-circuit a apărut în toamna anului 1946, când Ana Pauker a decis revocarea din portofoliul pe care îl deţinea în guvernul Petru Groza a reprezentantului Partidului Naţional Liberal. Dej nu avea să afle decât întâmplător de această decizie. Chestiunea s-a agravat în contextul în care mutarea Anei Pauker nu se făcuse cu acordul sovieticilor, care s-au arătat nemulţumiţi de intenţiile comuniştilor români.

Se pare că Vîşinski fusese într-atât de contrariat de gestul Anei Pauker, încât i-ar fi propus lui Dej nici mai mult, nici mai puţin decât înlăturarea Anei Pauker. Povestea acestei neînţelegeri nu avea să se sfârşească aici. Câteva luni mai târziu, aflat la Moscova, Gheorghiu-Dej avea să fie chestionat şi de către Stalin în legătură cu neînţelegerile dintre el şi Ana Pauker. Peste mai bine de un deceniu, rememorând întâmplările din 1946-1947, Gheorghiu-Dej a sugerat că Ana Pauker şi Vasile Luca ar fi făcut atunci presiuni asupra sovieticilor, încercând să îi convingă că Dej promovează în cadrul partidului o politică antisemită şi şovină.

Un alt dereglaj în relaţia dintre Gheorghiu-Dej şi Anei Pauker a avut loc odată cu campania de verificare a membrilor de partid, finalizată în 1950. La plenara Comitetului Central al PMR (15-17 mai 1950), care a trecut în revistă şi desfăşurarea campaniei de verificare a membrilor de partid, Gh. Gheorghiu-Dej l-a atenţionat şi mustrat pe Miron Constantinescu în legătură cu greşelile care se făcuseră în 1945-1947, când acesta o asistase pe Ana Pauker la campania de recrutări masive a PCR. Câţiva ani mai târziu, rememorând momentul, Dej îşi amintea că atacul împotriva lui Miron o viza, de fapt, pe Ana Pauker: «Dar ştiam că nu-l bat pe Miron, ci pe cel care a iniţiat asta, şi aşteptam ca acela care a iniţiat, care a dat linia aceasta» să îşi recunoască vinovăţia. 

Doi ani mai târziu, Gheorghiu-Dej avea să găsească oportunitatea de a tranşa definitiv conflictul. Prima jumătate a anului 1952 a fost plină de evenimente și extrem de tensionată pentru conducerea partidului. În ianuarie, reforma monetară nu avea să producă efectele scontate, prilej pentru noi tensiuni la vârful partidului. Povestea reformei monetare avea să funcționeze drept pretext pentru declanșarea conflictului final, la nici o lună distanță.

Primul vizat de tăvălugul epurărilor a fost Vasile Luca. În cadrul ședinţele Biroului Politic desfăşurate în 19-21 februarie 1952, a fost prezentată o Dare de seamă cu privire la reforma monetară, prin intermediul căreia se aduceau acuze grave la adresa colaboratorilor lui Vasile Luca de la Ministerul Finanţelor şi de la Banca Naţională, care erau suspectaţi de activitate duşmănoasă şi sabotaj.

La o săptămână după tumultoasele şedinţe ale Biroului Politic din 19-21 februarie 1952, a fost convocată o şedinţă Plenară a Comitetului Central, prilej pentru Dej şi apropiaţii săi să declanşeze o ofensivă hotărâtoare împotriva lui Vasile Luca. Se pare chiar că membrii Comitetului Central au fost convocaţi ceva mai devreme, prilej cu care li s-au înmânat copii ale documentelor ce urmau să fie discutate în cadrul Plenarei.

Gestul trădează complotul pus la cale de oamenii lui Gheorghiu-Dej. Discuţiile purtate de-a lungul a trei zile au fost chinuitoare pentru Vasile Luca, care nu a înţeles încă de la început că debarcarea sa fusese deja hotărâtă. Drept pentru care a continuat să le răspundă arogant tovarăşilor săi, aşa cum făcea de obicei. Ilustrativă e replica pe care i-a dat-o lui Miron Constantinescu, exasperat fiind de insistenţele şi întreruperile acestuia.

O replică care suna a blestem: «Respectă cel puţin vârsta, dacă nu calitatea mea. Dacă vrei, treci în locul meu; dacă întreruperile le-ai învăţat de la mine, poţi să-mi iei locul. De ce permanent mă întrerupi şi cu atâta patimă? Şi tov. Miron şi fiecare la rândul său poate fi criticat şi la fiecare poţi găsi şi lipsuri şi greşeli.»

La câteva zile după şedinţa plenară, Biroul Politic al CC al PMR a decis desărcinarea din funcţia de Ministru al Finanţelor a lui Vasile Luca, în locul căruia urma să fie numit Dumitru Petrescu. E adevărat însă că Luca a rămas membru al Biroului Politic, participând cu seninătate la evenimentele care au precedat şi pregătit debarcarea lui definitivă. 

În aprilie, Gh. Gheorghiu-Dej, alături de Miron Constantinescu, Alexandru Moghioroş şi Gheorghe Apostol au plecat la Moscova. Întâlnirea cu Stalin a fost dificilă pentru delegaţia română, care a trebuit să suporte criticile liderului de la Kremlin în legătură cu afacerea Luca.

În noaptea ce a urmat, delegaţia românească a fost sculată la ora 2 noaptea şi invitată să cineze cu Stalin. Atunci, la masă, Stalin i-a reamintit lui Dej faptul că îl sfătuise de mult timp să se descotorosească de Ana Pauker. Conform spuselor lui Apostol, Miron Cosntantinescu ar fi intervenit atunci imprudent, afirmând că «tovarăşul Dej e cam sentimental». Întors la hotel, Dej l-ar fi informat scurt pe Constantinescu: «Miroane, ai sarcina să o împuşti în cap pe Ana Pauker».

Povestea avea să se încheie în cadrul şedinţelor Biroului Politic (din 26 mai 1952) şi a şedinţei Plenare a CC al PMR (din 26-27 mai), în cadrul cărora Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost epurați, acuzați fiind de toate păcatele posibile – sabotarea politicilor de stat: reforma monetară (Vasile Luca), colectivizare (Ana Pauker); fracționism; împăciuitorism (Ana Pauker și Teohari Georgescu); lipsa «vigilenței de clasă», cosmopolitism; deviere de dreapta, deviere de stânga, etc. 

În mod bizar, dintre cei trei, cel mai rău avea să sfârșească Vasile Luca – care a murit în închisoare doisprezece ani mai târziu. Ana Pauker a fost la rândul ei arestată și supusă mai multor interogatorii, dar a sfârșit prin a fi doar marginalizată politic.

Teohari Georgescu a fost nevoit să suporte la rândul său supliciile închisorii, însă avea să fie eliberat în 1956. Mai mult, după moartea lui Gheorghiu-Dej, Teohari a avut șansa unei reabilitări politice – fiind ales chiar membru supleant al Comitetului Central al PCR (1972-1974)”, se arată pe iiccmer.ro.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA