Asasinii, scria oficiosul puterii, erau chiar doctorii personali ai acestora, care, sub acoperirea tratamentelor medicale, în realitate i-ar fi otrăvit încetul cu încetul.
„Întâmplător”, toți acei medici erau evrei. Au început arestările, care s-au înmulțit de la o zi la alta. Interogatoriile brutale (cum numai KGB-ul știa să aplice) smulg „mărturisiri” înfiorătoare despre un complot uriaș. Pravda le publică cu voluptate pe pagini întregi.
Este ceea ce a fost numit „Complotul halatelor albe”. Nici măcar medicul personal al lui Stalin nu a scăpat de acuzații.
Însă presa nu se limitează doar la dezvăluirea presupuselor fapte, ci apasă cu putere pedala anti-semitismului.
În februarie 1953, teroarea împotriva evreilor, înghețată după sfâșitul celui de-Al II-lea Război Mondial (prea era proaspătă amintirea lagărelor naziste), este reluată cu mai mult avânt.
Așa cum relatează istoricul american în cartea sa, „Ultimele zile ale lui Stalin”, apărută în 2016, totul era pregătit pentru deportarea în Siberia și în Kazahstan a două milioane și jumătate de evrei ruși.
Multe lagăre noi fuseseră construite, altele fuseseră mărite. Fuseseră angajate armate întregi de gardieni. Convoaie de trenuri pentru transportul deportaților așteptau în depouri.
Stalin însuși declarase în Biroul Politic al PCUS: „orice sionist este un spion american”.
Așadar, pregătirea psihologică pentru marea deportare era făcută, când Stalin moare în numai câteva ore, în condiții ciudate, pe 5 martie 1953.
Toși acuzații din „Complotul halatelor albe” vor fi eliberați în săptămânile care au urmat. Iar lagărele din Nord, pregătite să primească milioanele de evrei, vor rămâne goale.
Moartea lui Stalin a evitat un holocaust sovietic.
