Dumitru Burlan a fost locotenent-colonel al Direcției a V-a a Securității, având mai întâi misiunea de a asigura protecția informativă a personalului care deservea reședința soților Ceaușescu din Cartierul Primăverii și apoi de membru al escortei prezidențiale. În această ultimă calitate, profitând de relativa sa asemănare cu președintele, a fost folosit ca sosie a lui Nicolae Ceaușescu.
Cartea a apărut în 2017 la Create Space Independent Publishing Platform.
– Când a aflat Ceauşescu de fuga lui Pacepa?
– Era în vara lui 1978. Mă găseam la intrarea oficială de la Gara Băneasa. Ceauşescu îl aştepta pe Tito. Mai era un sfert de oră până la venirea trenului special care îl aducea pe preşedintele Iugoslaviei. În momentul în care Ceauşescu voia să intre în salonul oficial, a fost oprit de Tudor Postelnicu, ministrul nostru. L-am auzit spunându-i: „Tovarăşe preşedinte, vă raportez că Pacepa a fugit.” S-au retras în salonul pregătit pentru primirea lui Tito. N-am lăsat pe nimeni să-i deranjeze. Discutau foarte aprins, Ceauşescu aproape ţipa. Venea trenul şi ei tot nu încheiaseră discuţia. A trebuit să deschid uşa: „Tovarăşe preşedinte, a sosit tovarăşul Broz Tito”, i-am spus. A fost o veritabilă bombă. Eu, personal n-am fost afectat cu nimic. Dacă nu mă înşel, această vizită a lui Tito a fost secretă, presa oficială nu a relatat despre acest eveniment politic. Pacepa a produs în materie de informaţii şi contrainformaţii o catastrofă din care probabil România nu şi-a revenit nici astăzi. Atât de mare a fost nenorocirea provocată de trădătorul Pacepa… şi mai este…
– Au fost situaţii când, datorită unor evenimente deosebite, s-a impus anularea programul preşedintelui?
– Personal cunosc două situaţii în care s-a pus problema anulării programului preşedintelui, dar în ultimul moment s-a revenit asupra deciziei. Mă aflam cu Nicolae Ceauşescu în municipiul Satu Mare, într-o vizită de lucru. La ora 5 dimineaţa, colegul meu Vasilescu Constantin, raportează şefului de grupă că i-a dispărut pistolul Makarov din dotare. Ce se întâmplase? Eu am fost de gardă la apartamentul prezidenţial până la ora 2. Când a venit schimbul am plecat la restaurantul hotelului să servesc masa. Aici, la o masă alăturată, l-am văzut pe căpitanul Vasilescu împreună cu cei de la presă „dezbătând” problemele în jurul unei sticle de vin. Ştiind că la ora 6 trebuie să intre în dispozitiv, i-am atras atenţia, colegial: „Costică, du-te şi te culcă, mai ai doar patru ore să te odihneşti.” Am servit masa, iar Costică al meu „dezbătea” în continuare o nouă sticlă cu vin cu ziariştii. Cât o mai fi durat „şedinţa” nu ştiu, dar din cercetările ulterioare a rezultat că atunci când a venit să ia cheia de a recepţie a pus geanta cu pistolul pe treptele scării şi a mai stat la o şuetă cu recepţionera. La plecare, a luat liftul, iar geanta a rămas uitată pe scară. După el, a trecut pe acolo un scriitor care însoţea delegaţia, pe nume Pop Simion, care, văzând geanta, a luat-o în cameră. Dimineaţa, când Vasilescu şi-a dat seama că nu are pistolul la el şi nici geanta, a raportat imediat colonelului Poenaru Victor despre pierderea pistolului. „Cine crezi că ţi l-a luat?” l-a întrebat colonelul. „Bănuiesc că Burlan ar fi putut să-l ia deoarece mi-a atras atenţia că e cazul să merg la culcare.” Ca atare, am fost trezit din somn şi întrebat unde este pistolul căpitanului Vasilescu. „Nu ştiu!” S-a alcătuit imediat o echipă operativă de verificare şi s-a hotărât ca în cazul în care până la ora 8 nu se găseşte pistolul, să fie informat Nicolae Ceauşescu şi să se hotărască dacă se va continua sau nu vizita. Printre măsurile luate a fost şi plantarea de observatori în jurul hotelului care să urmărească orice mişcare de la toate ferestrele. Percheziţia a început de la parter. Nu se ajunsese decât la etajul II când, o fereastră de la etajul V s-a deschis şi cineva a aruncat un pachet. După zgomotul făcut, ofiţerul care urmărea faţada hotelului şi-a dat seama că s-a aruncat pistolul şi a reperat fereastra de unde a fost aruncat. Imediat s-a ajuns la camera în care era scriitorul Pop Simion. Acesta a recunoscut că a luat geanta cu pistolul uitată de Vasilescu pe treptele scării, dar fără să ştie că în ea se găsea un pistol. Când a văzut că se făcea un control, de frică, a aruncat pistolul pe fereastră fără geantă. S-a luat măsura scoaterii lui din echipa selecţionată din radio-presă şi televiziune. Căpitanul Vasilescu a fost destituit şi trecut înapoi la Direcţia de Filaj.
– Şi a doua situaţie?
– E de o amploare mult mai mare. În noaptea de 22 august, nu-mi aduc aminte exact anul, la ultimul control tehnic de securitate, sub tribuna oficială din Piaţa Aviatorilor s-au găsit foarte multe tuburi de cartuşe goale. S-a presupus că a fost extras praful din cartuşe şi din el s-a realizat o bombă artizanală. Tribuna fiind realizată din ţevi metalice, s-a crezut că una din ţevi este umplută cu praf de puşcă. A fost informat generalul Bucur, şef al Direcţiei a V-a, care a ordonat formarea imediată a unei grupe operative de anchetă. Au sosit experţi la faţa locului, dar era prea puţin timp pentru a verifica întreaga structură a tribunei. S-a hotărît ca investigaţiile să se facă până la ora 6. Dacă nu se obţinea nici un rezultat pozitiv urma să fie informat Ceauşescu şi să se anuleze manifestaţia de „23 August”. În noaptea aceea s-a luat legătura cu toţii oamenii din reţeaua informativă, care au participat la construcţia tribunei ofi- ciale. Unul dintre aceştia a semnalat că a văzut tuburi goale într-un camion care a transportat cherestea la tribună. S-a indentificat camionul… Vă daţi seama câtă tevatură! L-am adus pe şofer, am mers cu el la garaj… în fine, s-a stabilit că acest camion a transportat lăzi cu cartuşe goale de la Bucureşti la Arad şi în timpul transportului unele dintre cutii s-au spart. Camionul nu a mai fost curăţat, deasupra s-au pus scândurile pentru tribună, iar cei care au descărcat scândurile au adunat o parte din tuburi pentru a le utiliza la lipirea pânzei de banzic (tuburile fiind din alamă). Totul s-a desfăşurat până în jurul orei 5.00 şi toţi cei 6 ofiţeri superiori au răsuflat uşuraţi că nu mai era necesar să se contramandeze manifestaţia.
