Cea mai celebră amantă a României: Și dacă aș fi evreică, aș fi mândră de aceasta

 

Sunt născută la București, tatăl meu fiind român și mama rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deși s-a spus că suntem, scria Elena Lupescu în presa americană a anului 1927.

Am prieteni foarte iubiți printre evrei și dacă aș fi evreică, aș fi mândră de aceasta, mărturisea amanta Prințului Carol, care avea să devină în 1947, în Brazilia, soția fostului Rege Carol al II-lea.

 

Cutia cu bomboane

 

Apoi Elena Lupescu spune povestea întâlnirii ei cu Carol:

M-am îmtâlnit prima oară cu Prințul Carol în casa administratorului de la una din moșiile Regelui.

Într-o zi, tatăl meu m-a luat și pe mine la un ceai, cu Regina Elisabeta, soția Regelui Carol I, care era cunoscută sub numele de „Carmen Sylva”, „Regina poetă”.

Regina Elisabeta adora copiii.

Unica ei fetiță a murit în vârstă de 4 ani și inima Reginei era plină de duioșie, pentru copii.

Era foarte iubitoare față de mine și a trimis să-mi aducă ciocolată.

Și când s-au adus bomboanele, Prințul Carol, care stătea în apropiere, a luat cutia, ca să m-o prezinte el.

Dânsul era de 15 ani, iar eu de 9.

„De multă vreme am vrut să te cunosc”, a spus dânsul.

„Ai un păr atât de frumos!”.

Această intervenție bruscă și acest compliment copilăresc era caracteristic Prințului meu.

Inima sa este așa de bună, dar nu știe totdeauna să se exprime.

Cu toate acestea complimentul mi-a plăcut mult, căci părul era una dintre vanitățile mele.

M-a costat multă durere de cap.

Mi-a părut bine când s-a născocit moda părului scurt.

Acum port părul bubukopf, nu scurt băiețește; la ceafă puțin mai lung.

Am surâs tânărului Prinț și dânsul m-a îmbiat să deschid cutia.

„Mănâncă!” a spus dânsul, cu felul său rece și brusc, întinzându-mi cutia de ciocolată, cu un gest energic.

Am luat o bomboană, dar nu apucasem s-o mănânc, când Carol mi-a oferit alta.

Am ezitat. Atunci dânsul a apucat o bomboană, cu două degete, și mi-a pus-o în gură.

„Nu mai vreau alta”, am spus eu.

„Ba da, mănâncă”, a insistat dânsul.

Era încăpățânat și a stăruit, spunând: „Vreau s-o mănânci și pe asta”.

Nu înțelegeam pe atunci ce înseamnă această insistență și m-am supărat.

Mândră, m-am uitat încruntat la dânsul și am împins cutia de bomboane și nimic nu m-ar fi putut hotărî să mai iau una (…)

 

Reîntâlnirea din Paris

 

Am intentat procesul de divorț și legea ne-a separat.

(Elena Lupescu se căsătorise la 16 ani cu un ofițer român – n.red.).

Am rămas mai departe cu părinții, făcând, bineînțeles, din când în când, călătorii prin străinătate.

În decursul unei dintre aceste călătorii, la Paris, s-a întâmplat că Prințul Carol a venit să-mi facă o vizită.

Era pe la începutul lunii decembrie 1925.

Carol se înapoia de la funerariile reginei văduve Alexandra, din Londra, unde fusese trimis, ca să reprezinte familia regală.

Ne-am întâlnit la o recepție, în casa unui atașat al legațiunii române, din Paris.

„Aș dori” – a început Prințul” – „Să reînoim vechea noastră prietenie, din zilele când eram în România”.

Am observant că e foarte oboist și deprimat și n-am putut să-i rezist.

 

„Te aștept mâine, în apartamentul meu”

 

Răspunsul meu a fost din adâncul sufletului, fără alt gând decât acela de a mi-l face prieten.

I-am răspuns: „Te aștept mâine, în apartamentul meu”.

Astfel au început a înmuguri în mine sentimente noi pentru băiatul sfios de odinioară, care voia, cu deasila, să mă hrănească cu bomboane.

În ziua următoare, Prințul mi-a făcut o vizită, acasă la mine, și a fost cât se poate de corect cu mine, deși afectuos.

M-am străduit să-l liniștesc pe Carol, să-l fac să se simtă bine.