Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Casa Dudescului, stat în stat în Bucureștii începutului de veac XIX. O descriere amănunțită
Articole online

Casa Dudescului, stat în stat în Bucureștii începutului de veac XIX. O descriere amănunțită

Deși oraș murdar și sărăcăcios, așa cum arată călătorul englez James Bailie Fraser, trimis de guvernul său la București pe la începutul secolului al XIX-lea, care, observând străzile capitalei Valahiei, spune: „Niciun oraș nu poate face o impresie mai deprimantă, desnădăjduită și mizerabilă ca Bucureștii”, totuși cei care au cunoscut viața de interior din marile case boierești, cu fastul lor oriental și cu bogăția și frumusețea jupânițelor noastre, au lăsat amintiri de neuitat despre acest „desordonat” oraș.

Două case mari erau vestite atunci, Moruzi și Dudescului.

Iată cum descrie Ion Ghica Casa Dudescului:

„Casa boierească era o adevărată cetate, un stat în stat; nici justiția domnească, nici poliția, nu îndrăsneau să treacă pragul porții unui Ban sau unui Vornic…

La trebuință, boierul putea să închidă porțile și să trăiască luni întregi cu familia și cu oamenii casei, optzeci și o sută de suflete, fără să aibe cea mai mică trebuință de cei de afară.

Avea mălai și făină în hambare, cămara lui gemea de tot felul de băcănii și de sărături, în țigănie avea franzelari, croitori, cismari.

La caz, putea cu oameni din curte să se apere contra puterei Domnești, când ea nu era sprijinită pe vreo poruncă de la Țarigrad”.

Casa Dudescului avea camerele „așternute cu macaturi și perdele cusute în casă” și patru din ele împreună cu alte 2-3 mai mici „pentru grămătic, cafegiu, ciubucciu și feciorul din casă, forma apartamentul boierului”.

Casa era înconjurată de acareturi – „grajdurile cu 20-30 de cai, 15 trăsuri, care, căruți, butci și rădvane”.

În țigănie

Pe lângă grădina foarte mare, „o ulicioară ducea în țigănie, curte cu câteva odăi în care locuiau 7-8 familii de țigani de vatră: potcovari, curelari, croitori, spălătorese”.

Bucătăria care urma să pregătească mesele unei atari hărmălaie de oameni era, cum spune Ghica „o operă de arhitectură”.

Aci, pe o vatră uriașă „se mistuiau lemnele întregi, cum veneau de la pădure, netăiate, nespintecate”.

Cuconașii își aveau fiecare „feciorul, vizitiul, armăsarul de alai, telegari și calesce”.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA