Două case mari erau vestite atunci, Moruzi și Dudescului.
Iată cum descrie Ion Ghica Casa Dudescului:
„Casa boierească era o adevărată cetate, un stat în stat; nici justiția domnească, nici poliția, nu îndrăsneau să treacă pragul porții unui Ban sau unui Vornic…
La trebuință, boierul putea să închidă porțile și să trăiască luni întregi cu familia și cu oamenii casei, optzeci și o sută de suflete, fără să aibe cea mai mică trebuință de cei de afară.
Avea mălai și făină în hambare, cămara lui gemea de tot felul de băcănii și de sărături, în țigănie avea franzelari, croitori, cismari.
La caz, putea cu oameni din curte să se apere contra puterei Domnești, când ea nu era sprijinită pe vreo poruncă de la Țarigrad”.
Casa Dudescului avea camerele „așternute cu macaturi și perdele cusute în casă” și patru din ele împreună cu alte 2-3 mai mici „pentru grămătic, cafegiu, ciubucciu și feciorul din casă, forma apartamentul boierului”.
Casa era înconjurată de acareturi – „grajdurile cu 20-30 de cai, 15 trăsuri, care, căruți, butci și rădvane”.
În țigănie
Pe lângă grădina foarte mare, „o ulicioară ducea în țigănie, curte cu câteva odăi în care locuiau 7-8 familii de țigani de vatră: potcovari, curelari, croitori, spălătorese”.
Bucătăria care urma să pregătească mesele unei atari hărmălaie de oameni era, cum spune Ghica „o operă de arhitectură”.
Aci, pe o vatră uriașă „se mistuiau lemnele întregi, cum veneau de la pădure, netăiate, nespintecate”.
Cuconașii își aveau fiecare „feciorul, vizitiul, armăsarul de alai, telegari și calesce”.
