Caragea ajunge Vodă pentru că Ghica s-a speriat de cordonul fatal

 

Contele Lagarde a lăsat o lucrare dedicată călătoriei sale, la începutul secolului al XIX-lea, la Moscova, Viena, Kiev, Odesa, Constantinopol, București și Sibiu.

Despre Constantin Vodă Ipsilanti aflăm, de la Lagarde, că trăia în mare bogăție, având moșii nu numai la noi ci și în Rusia, unde se bucura de multe favoruri.

Când l-a primit pe conte, bătrânul Domn era înconjurat de slugi de ambe sexe, turci și greci, îmbrăcați în haine orientale.

La Buiucdere pe Bosfor, în toamna lui 1812 făcuse cunoștință cu Ioan Gheorghe Caragea, noul Domn al Munteniei.

Cu acea ocazie i se povestește că favoritul Halet-Efendi fu însărcinat de Sultan să desemneze pe cineva demn de Scaunul Domnesc.

Halet alese îndată pe beizadea Dimitrie Ghica, fiul unui Domn al Moldovei (Grigore Ghica Vodă – n.red.), care trăia atunci în sărăcie cu o familie numeroasă într-un sat retras spre Bosfor.

Acest Ghica ajutase pe Halet la începutul carierei sale, păstrându-i prietenia și recunoștința.

La sosirea capugibașei, purtătorul acestor vești îmbucurătoare, Ghica nu era acasă.

Familia, temându-se de fatalul cordon (șnurul cu care erau sugrumați cei căzuți în dizgrația Înaltei Porți – n. red.), îi trimise vorbă pe ascuns să se ferească.

Halet așteptă mai multe zile degeaba, Ghica făcându-se nevăzut.

Scos din sărăcie

Atunci, Halet puse ochii pe Caragea, care fu ales Domn.

Lagarde auzi că familia voievodului trăise până atunci în cea mai mare sărăcie, hrănindu-se numai cu pâine și măsline, și că fetele lui Caragea erau nevoite a împleti ciorapi și pungi pentru vânzare.

De la Connstantinopol, Lagarde plecă la București.

Între Călărași și Capitală schimbă caii de opt ori, străbătând distanța în unsprezece ceasuri.

Sosi la București seara, unde, negăsind niciun hotel și necunoscând hanurile, trimise un servitor să-i găsească gazdă.

Între timp așteptă în trăsură în piață unde văzu trecând numeroase calești cu doamne bine îmbrăcate și frumoase.

Fu găzduit în casa unui boier care nu era în oraș și ale cărui slugi consimțiră a-l primi câteva nopți.

Bal la Curtea Domnească

Caragea Vodă îl primi în audiență, învelit cu o blană de samur, aflat într-o societate de dame elegante îmbrăcate în alb după moda de la Paris.

Cargea cu toată Curtea se ridică în picioare la sosirea contelui.

Lagarde luă loc cu familia domnească, compusă din Doamnă, două domnițe și nepoata Domnului în onoare a căreia dădea un bal.

Consulii străini sosiră pe rând.

Boierii se opriră toți în apropierea ușii, salutând respectuos.

Cocoanele merseră pentru a săruta mâna Domnului.

El le săruta pe obraz, când erau tinere și frumoase.

După dulcețuri și cafele toată lumea merse în sala de bal, care începu cu un contradanț englezesc, urmat de un cadril franțuzesc, un vals german și o mazurcă polonă, toate executate minunat.

Muzica ungurească suna foarte bine.

Dansurile europene fuseseră învățate de la ruși în timpul ultimei ocupații.

Deși horele românești erau disprețuite în saloanele bucureștene, totuși se jucă una pentru distracția străinului.

Caragea a stat pe un divan, turcește, pe tot timpul petrecerii.

O masă europeană era așezată într-o altă sală.

Domnul luă loc între două soții de consuli, Doamna era în față cu contele Lagarde.

Balul ținu până la patru dimineața.

Foto: Bucureștii în vremea lui Caragea