Câinii își au strămoșii în două populații diferite de lupi, după cum arată un ultim studiu despre ADN-ul lupilor din Epoca de Gheață
Un lucru este cert, și anume că lupul cenușiu este strămoșul cunoscut al câinilor din ziua de astăzi, iar domesticirea se pare că a avut loc în timpul Epocii Glaciare, cu cel puțin 15.000 de ani în urmă. Dar unde s-a întâmplat exact acest lucru și dacă a avut loc într-o singură locație sau în mai multe locuri, este încă necunoscut.
Studiile anterioare care au folosit arhivele arheologice și au comparat ADN-ul câinilor și al lupilor moderni nu au găsit răspunsul.
Într-un studiu recent, publicat astăzi în revista Nature, cercetătorii au apelat la genomul lupilor antici pentru a înțelege mai bine unde au evoluat primii câini din lupi. Aceștia au analizat 72 de genomuri antice de lupi din Europa, Siberia și America de Nord, care acoperă ultimii 100.000 de ani.
Rămășițele au provenit de la lupi antici excavați anterior, iar la studiu au contribuit arheologi din 38 de instituții din 16 țări diferite. Rămășițele au inclus un cap complet, perfect conservat, al unui lup siberian care a trăit acum 32.000 de ani. Nouă laboratoare diferite de ADN străvechi au colaborat apoi la generarea de date privind secvențele de ADN de la lupi.
Analizând genomurile, cercetătorii au descoperit că atât câinii timpurii, cât și cei moderni, sunt mai asemănători din punct de vedere genetic cu lupii antici din Asia decât cu cei din Europa, ceea ce sugerează o domesticire undeva în est.
Dovezile arată că două populații separate de lupi au contribuit cu ADN la câini
Câinii timpurii din nord-estul Europei, din Siberia și din Americi par să aibă o singură origine comună din sursa estică. Dar câinii timpurii din Orientul Mijlociu, Africa și Europa de Sud par să aibă o anumită ascendență dintr-o altă sursă înrudită cu lupii din Orientul Mijlociu, în plus față de sursa estică.
O posibilă explicație pentru această ascendență dublă este aceea că lupii au fost domesticiți de mai multe ori, iar diferitele populații s-au amestecat apoi între ele. O altă posibilitate este că domesticirea a avut loc o singură dată, iar ascendența dublă se datorează faptului că acești câini timpurii s-au amestecat apoi cu lupii sălbatici. În prezent, nu este posibil să se determine care dintre aceste două scenarii a avut loc.
Anders Bergström, coautorul primei teorii și cercetător post-doctoral în cadrul laboratorului Ancient Genomics de la Crick, spune: „Prin acest proiect am crescut foarte mult numărul de genomuri antice de lupi secvențiate, permițându-ne să creăm o imagine detaliată a strămoșilor lupilor de-a lungul timpului, inclusiv în jurul momentului originii câinilor.”
„Încercând să plasăm câinele în acest tablou, am descoperit că, câinii își au strămoșii din cel puțin două populații de lupi separate – o sursă estică care a contribuit la toți câinii și o sursă separată, mai vestică, care a contribuit la doar o parte din câini.”
Echipa continuă căutarea unui strămoș străvechi apropiat al câinilor, care ar putea dezvălui mai precis unde a avut loc cel mai probabil domesticirea. Ei se concentrează acum pe genomurile din alte locații care nu au fost incluse în acest studiu, inclusiv regiuni mai sudice.
Deoarece cele 72 de genomuri antice de lupi se întindeau pe o perioadă de aproximativ 30.000 de generații, a fost posibil să se privească înapoi și să se construiască o cronologie a modului în care ADN-ul lupului s-a schimbat, urmărind selecția naturală în acțiune.
De exemplu, ei au observat că, într-o perioadă de aproximativ 10.000 de ani, o variantă genetică a trecut de la a fi foarte rară la a fi prezentă la fiecare lup, și este prezentă și astăzi la toți lupii și câinii. Varianta afectează o genă, IFT88, care este implicată în dezvoltarea oaselor din craniu și maxilar. Este posibil ca răspândirea acestei variante să fi fost determinată de o schimbare a tipurilor de pradă disponibile în timpul Epocii Glaciare, oferind un avantaj lupilor cu o anumită formă a capului, dar gena ar putea avea și alte funcții necunoscute la lupi.
Pontus Skoglund, autorul principal și șeful de grup al laboratorului Ancient Genomics de la Crick, a declarat: „Este pentru prima dată când oamenii de știință au urmărit direct selecția naturală la un animal mare pe o perioadă de timp de 100 000 de ani, văzând evoluția în timp real, în loc să încerce să o reconstruiască din ADN-ul de astăzi”.
„Am găsit mai multe cazuri în care mutațiile s-au răspândit la întreaga specie de lupi, ceea ce a fost posibil deoarece specia era foarte conectată pe distanțe mari. Această conectivitate este poate un motiv pentru care lupii au reușit să supraviețuiască Epocii Glaciare, în timp ce multe alte carnivore mari au dispărut.”
