Dacă există un lucru pe care toți canadienii îl au în comun este dragostea lor de a se plânge de vreme. Verile sunt fierbinți, toamnele sunt ploioase, iar iarna este multă zăpadă aproape peste tot, cu excepția coastei de vest, în Vancouver
Orașul respectiv are mai multe în comun cu Londra decât cu Toronto în decembrie – ploaia este neîncetată și îi răcorește pe oameni până la os.
De la sfârșitul lunii noiembrie până la dezghețul de primăvară la mijlocul lunii martie, restul Canadei suferă de furtuni de zăpadă și gheață.
Una peste alta, iernile canadiene pur și simplu nu sunt pentru cei slabi de inimă, dar ceea ce îndură orașe precum Toronto nu este nimic în comparație cu frigul cu care trebuie să se confrunte cei din nord, în locuri precum Yellowknife și teritoriile Yukon.
Temperaturile se prăbușesc și nu mai este aproape lumina zilei timp de câteva luni. Regiunea are mai multe în comun cu Siberia decât cu Scarborough, una dintre suburbiile din Toronto.
Dacă Ontario este practic plăcut în comparație cu peisajul înghețat din nordul canadian, acesta din urmă are un lucru în favoarea sa, care bate toate locurile dinspre sud când vine vorba de descoperiri arheologice – permafrostul este locul perfect pentru conservare.
Fie că este vorba de îmbrăcăminte de acum secole găsită în pământ, în timpul săpăturilor din lunile de vară, fie de resturi de animale găsite accidental de localnici, temperaturile reci împiedică descompunerea corpurilor de tot felul.
Inclusiv rămășițele unui pui de lup de acum aproape 60.000 de ani, care au fost găsite în 2016.
Animalul este atât de bine conservat încât este, în realitate, o mumie, nu doar un set de rămășițe.
Și, ca atâtea descoperiri interesante făcute în nord, aceste rămășițele au fost găsite de un căutător de aur, care a dat peste ele accidental.
Știind imediat că a găsit ceva de importanță științifică, minerul le-a adunat și le-a trimis la Universitatea Des Moines din Iowa, unde au fost examinate de savantul Julie Meachen în ultimii patru ani.
Ea a declarat recent presei: „Eram atât de emoționată când mi s-a cerut să lucrez la această descoperire”.
Această lucrare include stabilirea faptului că puiul era o femelă și avea doar șapte săptămâni când a murit. Echipa a numit-o Zhur, care este înseamnă lup într-o limbă indigenă din nord.
Nu este clar cum a murit; nu există răni pe corp sau organe, iar cercetătorii pot afirma categoric că nu a murit de foame. Organele, țesutul, dinții și chiar blana sunt intacte.
Puiul de lup este direct legat de lupul cenușiu al Canadei, (canis lupus, în latină), un carnivor mare.
În mod remarcabil, este unul dintre animalele rare din sălbăticia țării care nu este amenințat de pierderea habitatului sau de vânătoare, iar populațiile sale sunt considerate stabile chiar în Canada.
Zhur îi învață pe oamenii de știință o mulțime de lucruri despre această specie magnifică, așa cum există astăzi, nu doar cum era în urmă cu 57.000 de ani.
Zhur a deschis o fereastră către evoluția lupului cenușiu, iar rămășițele ei vor contribui fără îndoială mult la cunoașterea mamiferelor din nord.
Sursa AICI
