Poliţia religioasă a regatului, în trecut responsabilă cu aplicarea segregării sexuale, ale cărei puteri au fost între timp drastic reduse, a interzis plimbările cu câini, argumentând că bărbaţii au profitat de aceste momente pentru a face avansuri femeilor şi inoportuna familiile.
Dar această interdicţie a fost încălcată pe scară largă în ţară, iar animalele de companie sunt din ce în ce mai vizibile în exterior.
Însă, acum proprietarii de câini din Arabia Saudită pot savura o ceaşcă de cafea alături de însoţitorul lor canin odată cu deschiderea unei cafenele care permite accesul câinilor, o premieră în acest regat ultraconservator, informează Agerpres.
Cafeneaua „Barking Lot”, deschisă în luna iunie în oraşul de coastă Khobar, este o încântare pentru iubitorii de animale într-o ţară în care puţine zone în aer liber sunt accesibile câinilor.
Adăposturi pentru animale au apărut în mai multe oraşe, iar adoptarea animalelor fără stăpân a devenit mai populară în acest regat, care se modernizează la anumite niveluri în cadrul planului „Vision 2030” al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman.
Dalal Ahmed, proprietara kuweitiană a cafenelei, povesteşte că a venit cu ideea unui astfel de loc în timpul unei vizite anterioare în Arabia Saudită.
„Am venit în Arabia Saudită cu câinele meu, dar nu am putu să mă plimb cu el pe plajă”, a explicat ea pentru AFP. „Am fost foarte tristă şi am decis să ajut deschizând o cafenea pentru persoanele cu câini şi nu numai”, a adăugat ea.
Cafeneaua oferă şi un serviciu de toaletare a câinilor.