Dudu Velicu (foto), din Jurnalul căruia voi cita în continuare, fusese secretar personal al patriarhului Miron Cristea din 1936 şi până în 1939 și director de cabinet al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii, din 11 februarie 1943 şi până la 23 august 1944.
Duminică, 20 mai 1945
Azi este primul Congres general al ARLUS-ului, în localul Camerei Deputaţilor. Mare pregătire.
Am fost la Biserica Sf. Spiridon, unde slujeşte Episcopul rus al Chişinăului. Lume multă.
Un bas, cleric rus, a citit Evanghelia.
Biserica se părea neîncăpătoare, aşa de puternică-i era vocea, pe care numai un rus o poate avea, urmaş al celebrului Şaliapin, crescut la şcoala lui Ceaikovski, Rahmaninov sau Rimski-Korsakov.
Surpriza a fost extraordinară.
Duminică, 27 mai 1945, Mănăstirea Cernica
Stareţul arhimandrit Partenie Buşcu, licenţiat în Teologie, [a fost] numit în locul stareţului arhim. Inochentie Tănăsoiu, care, acum, locuieşte tot acolo.
Mănăstirea are peste 100 de călugări, dintre care 30 sunt basarabeni.
Biserica mănăstirii, cu hramul Sf. Gheorghe, are un venit de peste 400.000 lei lunar.
Cu mănăstirea se poate vorbi la telefon cerând „cabina nr. 1, Mănăstirea Cernica”.
Arhiereul Antal Emilian, fost stareţ al mănăstirii, iar acum locţiitor de mitropolit al Mitropoliei Bucovinei, în locul Mitropolitului Tit Simedrea, demisionat, este foarte arghirofil: i-a cerut arhimandritului Inochentie Tănăsoiu 200.000 lei sau câte 5.000 lei din pensia de 27.000 (pe lună) în fiecare lună, până la împlinirea sumei, ca să-l mai lase la mănăstire.
I-a răspuns că nu are şi, după ce a invocat memoria Patriarhului Miron Cristea, al cărui nepot este arhiereul Antal Emilian, iar arhim. Inochentie i-a fost exarh al mănăstirilor, a cedat.
„Nu mă aşteptam la aşa ceva, dle Dudu”, îmi spunea consternat părintele Inochentie.
În mănăstire se află şi doi ucenici ai Mitropolitului Visarion Puiu, fost al Bucovinei, azi criminal de război, fiind în Germania.
Aceştia au în grijă bagajele mitropolitului: perne, plapome, saltele, pat, scaune, etc.
Mitropolitul Visarion Puiu, fost al Bucovinei şi apoi şeful Misiunii ortodoxe din Transnistria, a fost trimis în 1944, cu o delegaţie, la Zagreb, în Croaţia, unde a hirotonisit un episcop.
În drum spre ţară, el a rămas la Viena, unde, după 23 August 1944, a fost reţinut de germani.
Fiindcă era muritor de foame, a acceptat jocul germanilor de a fi ministru al Cultelor în „Guvernul” Horia Sima, dând şi pastorale.
Azi este declarat criminal de război.
Nicolae, Mitropolitul Rostovului de Jos, sub regimul ţarist a fost Mitropolit al Rostovului de Jos, rang pe care nu l-a mai ocupat sub regimul comunist.
După ocuparea oraşului de către germani, în 1942, a fost repus în funcţiune, iar o dată cu retragerea armatelor germane, românii l-au adus în ţară, împreună cu o mică suită şi o soră a sa, locuind la Căldăruşani, la Mănăstirea Cernica.
Printre însoţitori se află şi protoereul Ioan Nagorski, care, de fapt, conducea Mitropolia la Rostov.
Mitropolitul Nicolae moare la 31 ianuarie 1945 şi este înmormântat în cimitirul Sf. Lazăr, în partea rezervată ierarhilor şi situată lângă capelă.
În stânga lui este mormântul Episcopului Sofronie Vulpescu (Craioveanul), ialomiţean, fost al Râmnicului-Noului Severin.
În timp ce-i cercetam crucea, sora lui, îmbrăcată în negru, i-a aprins candelabrul bătând cruci mari.
Protoereul Ioan Nagorski a rămas la Mănăstirea Cernica şi este cunoscut sub numele de „Părintele Ionică”.
Inscripţia de pe crucea de piatră, scrisă de o soră rusă, doctoriţă, din cele câteva venite din Crimeea şi care, la cererea sovieticilor, au declarat că nu vor să se mai înapoieze în URSS:
„Mitropolit al Rostovului etc., Nicolae Amasiiski, născ. 1859, dec.-31 ianuarie 1945”.
