Istoria Bisericii Ortodoxe Vlaherne, închinată Maicii Domnului, care s-a răspândit ca un fulger în întreaga lume creştină, se întinde pe toată perioada de existenţă a Imperiului Bizantin, marile evenimente legate de aceasta aflându-se în foarte strânsă legatură cu însăşi istoria oraşului.
Prima biserică ridicată pe locul acestui cunoscut lăcaş a fost construită de împărăteasa Augusta Pulcheria, între anii 450-453 şi de soţul acesteia, împăratul Marcian (450-457).
Construcţia a fost terminată de împăratul Leon I (457-474), care a adăugat şi Hagiasma (fântâna cu apă sfinţită) şi Hagion Lousma (baia sfântă, unde se spălau preoţii).
Leon I a mai construit şi Paraclisul Hagia Soros” unde se păstra Acoperământul Maicii Domnului, adus în Constantinopol din Palestina, în anul 473.
De-a lungul timpului, împăraţii bizantini au făcut bisericii numeroase donaţii în bani şi obiecte decorative.
Importanţa Bisericii din Vlaherne reiese şi din numărul celor ce slujeau la slujbe.
Împăratul Heraclie menţionează ca în această biserică trebuie să slujească 12 preoţi, 18 diaconi, 6 diaconiţe, 8 sub-diaconi, 20 de citeţi, 4 cântăreţi şi 6 portari.
Asemenea Catedralei Sfânta Sofia, Biserica Vlaherne a fost un centru al Ortodoxiei, în fiecare vineri aici oficiindu-se priveghere de toată noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Biserica din Vlaherne – Panagia of Blachernae – a avut mult de suferit în timpul iconoclasmului.
Din cauza importanţei pe care o avea, iconoclaştii au distrus întreg ansamblul iconografic ce împodobea biserica.
În Biserica Vlaherne, în anul 834, s-a sărbătorit pentru prima dată Duminica Ortodoxiei, numită şi „a restabilirii cultului Sfintelor Icoane”.
Dispariţia vechii icoane a Maicii Domnului, pictată pe lemn şi acoperită cu aur şi argint, se crede că a avut loc în perioada iconoclastă.
Potrivit tradiţiei, icoana a fost găsită ascunsă în spatele unui zid, în anul 1030, când Romanus III Argyrus a renovat biserica.
Modelul iconografic al Maicii Domnului din Vlaherne – Blachernitissa – era însă răspândit în lumea creştină în momentul dispariţiei acesteia. Această reprezentare o înfăţişează pe Maica Domnului stând în picioare, cu mâinile ridicate spre rugăciune.
Chipul lui Hristos, binecuvântând, este pictat într-un medalion, pe pieptul Fecioarei Maria.
În anul 1070, un incendiu a distrus biserica, aceasta fiind reconstruită de împăraţii Romanus IV Diogenes (1067-1071) şi Mihail VII Ducas (1071-1078).
Întregul complex de clădiri a ajuns însă în ruină în anul 1434.
Cu timpul, Patriarhia Ecumenică a întreprins lucrările necesare pentru a face ca locul să arate aşa cum se află în prezent.
În locul vechii biserici bizantine unde în 911 Sfinţii Andrei cel nebun după Hristos şi Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului rugându-se şi scoţându-şi Cinstitul Acoperământ pe care l-a întins asupra întregului popor, a fost construită noua biserică, în prima jumătate a secolului XIX.
Sursa: Agerpres
