Bancuri despre bolșevici culese de un ziarist american la Moscova în 1933

 

Walter Duranty, corespondentul la Moscova al ziarului New York Times, i-a cunoscut de aproape pe toţi conducătorii bolşevici.

În iunie 1933, el a publicat un articol în revista bucureșteană Realitatea Ilustrată, care ar fi păcat să-l ciuntim și să nu-l redăm integral în dulcele grai românesc din perioada interbelică:

În rândurile de mai jos el (Walter Duranty – nota Evenimentul Istoric) ne povesteşte în legătură cu aceşti conducători câteva anecdote, care în afară de latura lor umoristică, proiectează o lumină deosebit de interesantă asupra unor stări de lucruri caracteristice ciudate pentru noi, din Rusia bolşevică.

Există un proverb, cu care Ruşii fac multă paradă, şi îl lansează cu deosebire faţă de străini, ca o adevărată sfidare :

„Niciun muritor nu poate măsura cu căpşorul său imensa Rusie”.

Pentru vizitatorul, care nu se lasă descurajat de aceste cuvinte, ele sunt o revelaţie şi lămuresc cele două motive ale succesului bolşevismului în Rusia: orgoliul slav şi fanatismul slav.

Ruşii au, într’adevăr, un extraordinar orgoliu naţional, datorit pe de o parte imensităţii ţării lor şi a bogăţiilor ei naturale, iar pe de altă parte, unei credinţe mistice, desvoltată într’înşii ca şi la Evrei, prin veacuri de persecuţii şi oprimare.

Credinţa că într’o zi sau într’alta, le va suna ceasul şi atunci lor le va reveni moştenirea destinului.

Ţarii au făcut greşala că n’au luat în serios acest vis de glorie al poporului lor şi au primit ca bune declaraţiile intelectualilor, după care Ruşii sunt născuţi în ţărână şi trebue să trăiască în ţărână…

Noul Mesia

Atunci a apărut Lenin, primul conducător rus veritabil, dela Petru cel Mare încoace.

Lenin avea acest orgoliu naţional al slavilor şi l-a desfăşurat în plin (de-altfel însuş cuvântul „slav” înseamnă în limba rusă glorios. Dela acest slav avem în limba noastră cuvântul slavă, sinonim cu gloria).

Lenin a lansat, în acelaş timp, chemarea lui Moise şi aceea a lui Christ: „Sunteţi poporul ales, veţi merge în lume, propovăduind evanghelia mea tuturor popoarelor”.

În sfârşit, răsunase goarna, pe care aceşti Slavi o aşteptaseră atâtea veacuri, în timpul ţarismului.

Apăruse noul Mesia, care avea să-i conducă, nu la Stambul — cum îi făgăduiseră pe vremuri ţarii, — ci la „cucerirea lumei”.

Era o chemare, menită să facă să vibreze un popor „întunecat şi înapoiat”, să răstoarne pe cei puternici şi să înalţe pe cei umili, să cucerească, pentru obijduiţi şi „paria” moştenirea pământului.

Fatalismul slav a desăvârşit restul.