„Ce trebue să fie, va fi”. „Soarta împinge la abator pe boul cel mai voin ic” . „Nimeni nu se poate împotrivi ursitei”. Aceste proverbe populare şi mii de alte zicători de felul acesta, au ajutat să se înfrângă rezistenţele, care se puteau împotrivi „crezului” lui Lenin.
Astăzi, după ce au trecut 15 ani dela isbucnirea revoluţiei bolşevice, forţele active deslănţuite de Lenin, nu numai că au învins apatia fatalistă, dar au isbucnit s’o şi exploateze în folosul lor.
Voinţa de fier a lui Stalin şi ordinele Kremlinului au înlocuit destinul şi fatalitatea, în spiritul maselor ruseşti. Stalin, dictatorul roşu, stăpânul Rusiei de astăzi, este omul care nu iartă şi nu uită nimic niciodată.
Nu prea sclipitor, nu prea vorbăreţ, este partizanul acţiunei efective.
O anecdotă, care se povesteşte despre Stalin, lămureşte cum acesta a ajuns să urască pe Trotzki, personaj sclipitor, comunicativ şi iubitor de gesturi de efect.
Era în epoca răsboiului civil, Trotzki, organizatorul armatelor roşii, ţinea un consiliu pe front. Dăduse ordin formal unei santinele, ca să nu dea drumul nimănui, oricine ar fi, şi aceasta sub pedeapsă cu moarte.
Între timp, soseşte Stalin din Petrograd, în calitate de reprezentant al comitetului suprem de răsboi.
Stalin îndepărtează santinela şi comunică lui Trotzki şi consiliului, avizul comitetului despre situaţia frontului.
Deşi furios, Trotzki primeşte pe Stalin cu amabilitate pe Stalin. Apoi, după terminarea şedinţei consiliului, iese şi condamnăla moarte pe santinelă, pentru nerespectarea ordinelor primite.
A doua zi, se organizează o mare revistă a trupelor roşii, în onoarea lui Stalin şi a comitetului de război din Petrograd, suna versiunea oficială. În realitate însă, pentru a arăta camarazilor ei, ce înseamnă disciplina, despre care nu aveau încă o imagine destul complectă.
După terminarea parade, un pichet de execuţie se instalează în centrul terenului și dă citire sentinţei de condamnare la moarte a nenorocitei santinele.
Înainte însă ca Stalin să aibe timpul să protesteze, Trotzki vorbeşte cu un gest de Napoleon şi într’un ton plin de emfază:.
„Acest soldat are un trecut măreţ de curaj şi devotament pentru armata roşie. El merită însă moartea, pentru că nu s’a supus ordinelor şi supunerea — oricare ar fi împrejurările – e prima datorie a unui soldat.
Totuş, dat fiind trecutul camaradului nostru şi în virtutea puterilor, cari îmi sunt conferite în calitatea de comisar de război anulez verdictul şi îi redau libertatea, sfătuindu-l să fie mai prudent în viitor”.
Toţi soldaţii aplaudă sgomotos. Stalin însă se înapoiază la Petrotrograd şi face lui Lenin un raport cam acru despre Trotzki care — susţine el — „maimuţăreşte trufia unui general țarist”.
La care Lenin surâzător răspunde: „În orice caz, un general și| câştigă bătălii!”.
Stalin însă n’a uitat şi nu l-a iertat pe Trotzki.
O anecdotă despre orașul lui Petru Cel Mare
