Col. (r) Alexandru Omeag

Operațiune de spionaj, dezvăluită în exclusivitate. ”Ratafia” – agenți israelieni, francezi și germani au pus mâna pe secretele Siriei

 
Operațiune de spionaj, dezvăluită în exclusivitate. ”Ratafia” – agenți israelieni, francezi și germani au pus mâna pe secretele Siriei

În lumea serviciilor secrete apar deseori situaţii, îndeosebi în combaterea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice, în care este necesară conjugarea eforturilor de intelligence pentru atingerea anumitor obiective punctuale. Ofiţerii desemnaţi să se implice în astfel de acţiuni specifice de cooperare lucrează cot la cot, fiecare pe „tarlaua” lui, ceea ce nu înseamnă că devin şi prieteni sau că nu se pot spiona între ei. Un astfel de joc, de-a şoarecele şi pisica, s-a înregistrat şi în cazul operaţiunii „Ratafia”, care a debutat în 2010, pentru manipularea (a se citi recrutarea) unui inginer sirian, în scopul obţinerii de date secrete referitoare la programul de dezvoltare a armelor chimice patronat de regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Protagonişti: serviciul secret israelian Mossad şi structurile franceze de intelligence, respectiv Direcţia Centrală pentru Informaţii Interne - DCRI (devenită în 2914 Direcţia Generală pentru Informaţii Interne ) şi Direcţia Generală pentru Securitate Externă – DGSE. Pe anumite segmente ale operaţiunii, s-a apelat şi la unii experţi ai Bundesnachrichtendienst (BND - Serviciul german de Informaţii Externe) şi agenţi ai CIA aflaţi în Europa sub diverse acoperiri.

(citește mai mult)

MASACRUL DE LA SREBENICA: Adevăr sau manipulare?

 
MASACRUL DE LA SREBENICA: Adevăr sau manipulare?

Regiunea Bosnia-Herțegovina a fost una dintre cele mai vulnerabile și instabile dintre cele șase republici ale fostei Iugoslavii unde, între 1992 și 1995, au avut loc confruntări armate violente, pe fondul disputelor teritoriale și interetnice, la care comunitatea internațională a reacționat cu întârziere, disproporționat și partinic.

(citește mai mult)