Asasinarea lui Mihai Viteazul. Rolul său în „Liga Sfântă”, alianță menită să lupte împotriva otomanilor și să protejeze creștinismul
Astăzi, 9 august 2022 se comemorează 421 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul în tabăra militară de lângă Turda, de către mercenarii conduși de generalul Basta.
Marele voievod Mihai Viteazul a fost fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Țării Românești între anii 1554-1557, și a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinți și stolnic al curții domnești, până la mare ban al Craiovei .
În septembrie 1593, Mihai Viteazul devine domn al Țării Românești, într-o perioadă când pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine – Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic și Polonia.
În plan intern, Mihai Viteazul a acționat pentru întărirea autorității domnești și s-a remarcat ca un aprig luptător pentru independența țării, dar și pentru apărarea cauzei creștinătății, el fiind cel care a luat mereu inițiativa în „Liga Sfântă”, ligă menită a lupta împotriva otomanilor.
De altfel politica antiotomană a lui Mihai s-a concretizat atât prin sistemul de alianțe politico-militare pe care marele domnitor l-a început în 1594, dar mai ales prin luptele acerbe îndreptate împotriva turcilor. Astfel, războiul antiotoman al lui Mihai Viteazul a început în noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor turci și a oștii de ieniceri de la București, după care în perioada decembrie 1594 – ianuarie 1595 luptele întreprinse de el se vor extinde spre Dunăre, la Giurgiu, Turnu, Brăila, Rusciuc și altele.
Succesul militar
În august 1595, oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa va trece Dunărea pentru a cuceri Țara Românească, dar Mihai va obține o strălucită victorie în celebra bătălie de la Călugăreni, în zona mlăștinoasă a NeajlovuluI.
În anul 1596 Mihai Viteazul continuă luptele cu turcii în sudul Dunării obținând alte numeroase victorii, numai că aceste campanii militare vor aduce țara într-o stare critică din punct de vedere financiar. Astfel, conștient de greutățile prin carre trecea țara, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii, negocieri finalizate printr-o pace ce va fi menținută între anii 1597-1598 si prin care, în schimbul acceptării suzeranității otomane şi a plății tributului, Înalta Poartă recunoștea domnia voievodului pe întreaga durată a vieții sale.
În paralel, Mihai Viteazul încheie un tratat și cu Imperiul Habsburgic (Tratatul de Mănăstirea Dealu din 1598), tratat orientat însă împotriva turcilor și cooperării cu austriecii în lupta antiotomană. Numai că în acest timp, în Moldova domnitorul Ieremia Movilă, cel care era devotat polonezilor si însemnase îndepărtarea acestei țări de Sfânta Alianță, va dori să ocupe Valahia, iar în Transilvania, Sigismun Bathory după ce renunță la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory, va sfătui pe acesta să către orienteze spre politica polonă.
În această situație, când unitatea militară a țărilor române impotriva turcilor este spulberată, iar Mihai Viteazul, este constient ca Tara Româneasca a rămas singură în fata pericolului otoman , el decide aplicarea „planului dacic”, în speță unirea celor trei ţări române.
În iulie 1599, Mihai trimite o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiațivei sale, și primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania , asta după ce obține o importantă victorie asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr din octombrie 1599. Astfel, Mihai îşi face o intrare triumfătoare in cetatea Alba Iulia la data de 1 noiembrie 1599 când va fi aclamat de o mulțime de români transilvăneni.
După această izbândă nu va mai decât un pas până la unirea celor trei țari române
În luna mai a anului 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă şi realizează astfel unirea. În urma acestei acțiuni personalitatea lui Mihai Viteazul a ajuns să inspire respect dar şi îngrijorare în rândul vecinilor, inclusiv cele ale habsburgilor, care vor constata ca acțiunile lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi de a promova interesele acestora prin acţiuni rapide și ferme, pun în pericol interesele Imperiului Habsburgic si în special planul de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă.
De asemenea, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia, cu atât mai mult cu cât reprezenta baza operațiunilor sale militare spre centrul Europei. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Odata cu unirea săvârșita de Mihai au aparut si problemele interne cauzate in special de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania, care nu acceptau măsurile impuse de noul domnitor.
Astfel, Mihai nu reușește să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniți de orgoliosul general Basta și va fiind învin la Mirăslău în în septembrie a anului 1600, pierzând astfel Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviţi intereselor polone, iar Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Astfel, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti, iar prin victoria de la Guruslău din august 1601, voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania și recuperează Valahia, gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron.
În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi însă de acord. Numai că între timp la data de 9 august a anului 1601, la Câmpia Turzii, Mihai Viteazul este ucis de către mercenarii generalului Basta, iar odată cu pieirea marelui erou de la Calugareni, se pa pierde pentru cateva sute de ani, posibilitatea ca românii să trăiască într-un singur stat. După asasinat, capul lui Mihai Viteazul a fost luat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Tara Românească şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte, alaturi de osemintele tatălui sau, Pătrascu Vodă.
