Aroganța americanilor în lupta cu opinia publică și URSS putea provoca un adevărat dezastru
Cel mai cunoscut dintre acestea este Programul Războiul Stelelor al președintelui Ronald Reagan, care urma să folosească lasere spațiale pentru a se apăra împotriva atacurilor nucleare. Cu toate acestea, un plan complet diferit era în curs de desfășurare cu ani înainte, un proiect prin care SUA ar fi detonat o bombă nucleară pe Lună.
Lansarea Sputnik și îngrijorarea americanilor
La sfârșitul anilor ’50, cursa spațială dintre americani și sovietici a atins apogeul, culminând cu lansarea Sputnik 1 în 1957. Acest lucru a schimbat total regulile jocului deoarece era primul satelit din lume și a arătat Statelor Unite că URSS era capabilă să aducă inovații tehnologice importante înaintea lor. Ceea ce a fost mai îngrijorător decât Sputnik a fost faptul că satelitul a fost lansat în spațiu cu o rachetă balistică.
Acest lucru deschidea o serie de noi probleme dacă sovieticii reușeau să plaseze arme de acest tip în spațiu. Ca răspuns la amenințarea percepută, americanii au decis să lanseze Proiectul A119. Planul era de a detona o bombă nucleară pe Lună și de a crea un nor ciupercă care să poată fi văzut de oriunde de pe Pământ.
Proiectul A119
Dr. Leonard Reiffel, cunoscut pentru activitatea sa în cadrul programului Apollo al NASA, a preluat conducerea proiectului. Un alt colaborator a fost celebrul astrofizician Carl Sagan, care, la acea vreme, era student de doctorat și lucra sub conducerea unui alt cercetător desemnat pentru proiect.
Această echipă prestigioasă a început să investigheze posibilitatea de a detona o bombă pe Lună și modul în care ar putea să o transporte acolo. Inițial se dorea utilizarea unei bombe cu hidrogen, dar aceasta a fost respinsă de Forțele Aeriene ale SUA, care au considerat că ar fi prea grea pentru a fi propulsată în spațiu. În schimb, s-a optat pentru un focos W25, care era suficient de mic pentru a putea fi transportat cu o rachetă pe partea îndepărtată a Lunii. Acesta ar exploda la impact, iar norul rezultat ar fi luminat de soare.
Verdictul la care au ajuns Reiffel și echipa sa a fost că un W25 ar putea fi într-adevăr lansat și putea ateriza pe Lună, iar explozia s-ar fi văzut de pe Pământ. În cele din urmă, proiectul a fost anulat în ianuarie 1959, în parte din cauza îngrijorărilor legate de ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu publicul dacă ceva ar fi mers rău la lansare.
O altă mare problemă a constat în faptul că ar fi fost extrem de costisitor să se realizeze proiectul. De asemenea, existau preocupări științifice legate de faptul că precipitațiile nucleare după detonarea bombei ar împiedica continuarea cercetărilor. Proiectul A119 a rămas secret până în anii ’90, când Keay Davidson, care efectua cercetări pentru o carte despre Carl Sagan, a descoperit că acesta a menționat implicarea sa în proiect într-o cerere de bursă – o încălcare dramatică a securității naționale.
Rapoarte declasificate
La scurt timp după publicarea biografiei, în 1999, Reiffel a început să vorbească deschis despre experiența sa de lucru în cadrul Proiectului A119. Până în 2000, raportul final, A Study of Lunar Research Flights, a fost declasificat. În multe interviuri, Reiffel a povestit despre dezgustul său față de această lucrare în anii care au urmat, spunând că a fost „îngrozit de faptul că s-a luat în considerare un astfel de gest pentru a influența opinia publică”.
Și-a exprimat aceeași opinie în timp ce lucra la acel proiect:
„Am spus clar la momentul respectiv că distrugerea unui mediu lunar virgin ar avea un cost imens pentru știință, dar Forțele Aeriene americane erau preocupate în principal de modul în care explozia nucleară s-ar fi văzut de pe Pământ.”
