Arianismul: De la erezie la religie de stat
Fiul era creația Tatălui, deci nu era considerat nici nemuritor, nici egal Dumnezeului-Tată, singurul increat posibil. Răspândirea acestei viziuni sui-generis asupra creștinismului și a raporturilor în interiorul Trinității a provocat ample tulburări în societatea romană, episcopul Alexandriei convocând un sinod local care a avut loc între 320-321. Exilat în urma acestui sinod, Arius a continuat să își promoveze ideile în sfera orientală a Imperiului, beneficiind de sprijinul episcopului Eusebiu din Nicomedia.
Confruntat cu aceste idei potențial periculoase, în orice caz renegate ca îndepărtându-se de la dreapta-credință, împăratul Constantin a fost nevoit să intervină în afacerile Bisericii care se dovedea incapabilă să răspundă răspândirii acestor idei nonconformiste, soluția aleasă fiind primul Conciliu ecumenic de la Niceea din 325, unde au participat toți episcopii provinciilor Imperiului, în număr de 318. În cadrul Conciliului niceean, Arius și-a susținut vehement ideile, în ciuda poziția lui Constantin, care a prezidat conciliul și a intervenit decisiv în stabilirea dogmei. Opozantul lui Arius, episcopul de mai târziu și sfântul Atanasios, a contraargumentat în favoarea unui interpretări egalitariste a relației din interiorul Trinității, Fiul și Tatăl fiind consubstanțiali.
Arius nu a avut câștig de cauză, fiind din nou exilat la Ilyricum. Conciliul de la Niceea a adoptat astfel concepția lui Atanasios, considerând-o cea dreaptă, ortodoxă, credință care i-a conferit acestuia poziția de Părinte al Bisericii. În consecință, arianismul a fost respins ca erezie. Constantin a fost însă marele câștigător al primului conciliu ecumenic, căci împăratul nu era supus Bisericii, ci invers, jucând un rol primordial în stabilirea dogmei și fiind singurul care avea dreptul de a prezida astfel de concilii. O mie de ani de acum relația autorității lumești cu cea religioasă a funcționat conform pricipiilor stabilite acum.
Arianismul, cu toate acestea, nu a murit. Preotul din Alexandria a fost reabilitat, Eusebiu din Nicomedia oferindu-i spațiu pentru a-și promova doctrina religioasă. Chiar împăratul Constantin și-a reconsiderat poziția față de Arius, în urma unui Conciliu de la Tyr din 335 fiind iertat. În vremea împăraților Constantin al II-lea și Valens erezia ariană a devenit chiar religie de stat. În contextul creșterii influenței arianismului episcopul Atanasios a fost scos din funcție, ceea ce a provocat, firește, dorința acestuia de a fi îndreptățit, pontiful roman fiind căutat pentru a soluționa problema.
