Ar fi putut Țările Române să nu fie entități statale separate de-a lungul medievalității?
Cu toate acestea, și românii, și nemții, au trăit vreme de secole separați, în interiorul unor entități statale diferite, formându-se în culturi mai mult sau mai puțin asemănătoare. Țara Românească și Moldova nu aveau de ce, astfel, să fi format mai devreme de secolul XIX, când ideologia naționalistă a mobilizat intelectualitatea romantică să înceapă lungul proces de edificarea a națiunii, un stat unitar.
Ideea că limba, de care cu siguranță moldovenii, muntenii și ardelenii știau că e aceeași, cu deosebirile de rigoare, fie că vorbim de accent sau de lexic, ar fi putut fi în epocă liantul care să ducă la unitate nu corespunde mentalității vremii. Nicidecum nu le-a trecut prin minte că un stat național, o națiune românească ar fi trebuit să reiasă de aici, tocmai pentru că nu erau animați de acest sentiment național care s-a format secole mai târziu, începând cu al XIX-lea veac.
Sursele de epocă – cronicile moldovenilor sau ale muntenilor, lucrările lui Dimitrie Cantemir – nu vorbesc în aceiași termeni despre simbolul unității naționale care a devenit postfactum Mihai Viteazul. Desigur, ,,istoricii” moldoveni și munteni de secol XVII relatează în scrierile lor despre faptele de arme ale domnitorului, despre cuceririle sale, dar nicăieri nu se pomenește despre o încercare de a crea un stat românesc.
Miron Costin interpretează războaiele lui Mihai Viteazul ca o luptă între creștini, ce a pricinuit ,,multe vărsări de sânge”, chiar muntenii silindu-se de atâtea războaie ce le purtase domnitorul lor. Eruditul domnitor Dimitrie Cantemir, în ,,Desciptio Moldaviae”, înșiră la un moment dat o listă a tuturor voievozilor Moldovei, omițându-l pe unul singur, care a ocupat tronul în 1600-1601 – Mihai Viteazul. Să fi fost doar o întâmplare? Sau Cantemir ilustra opinia moldovenilor epocii, care îl considerau pe munteanul Mihai un domnitor nelegitim?
E foarte posibil să fi fost așa, dacă ținem cont că Radu Munteanu, cronicarul de la sud de Carpați, scria despre războaiele lui Mihai ca niște
cuceriri în urma cărora și turcii, și ungurii, și moldovenii fuseseră supuși.
Prin urmare, deși oameni educați, cunoscători ai limbii latine, intelectualii epocii nu se gândeau la o posibilă unire între Moldova și Muntenia, cu toate că aveau conștiința originii comune: ,,Toți de la Râm se trag”. Moldovenii rămâneau moldoveni, iar muntenii, munteni. Simptomatic pentru această gândire medievală și modernă timpurie este alegerea pe care o face Miron Costin când își pune problema originilor, dând titlul cercetării sale: ,,De neamul moldovenilor”.
