Este un aviator devenit faimos pentru că a fost primul care a „spart” zidul sunetului, în 1947, ca pilot de încercări.
Înainte de reușita sa supersonică, Chuck Yeager a fost pilot militar, unul dintre așii aviației în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Trimis în 1943 în Marea Britanie, el are în palmares doborârea a 13 aparate germane doborâte.
Va fi el însuși doborât în 1944, între Toulouse și Bordeaux, și salvat de Rezistența franceză, care a reușit să-l scoată apoi cu bine din țară. Yeager a revenit la scurt timp la manșa unui avion de vânătoare.
După război, este pilot de încercări la baza Edwards din California.
Pe 14 octombrie 1947, devine primul om care depășește zidul sunetului la manșa unui avion prototip, Bell X-1, conceput special pentru această misiune.
Chuck Yeager reușește apoi, într-un alt zbor, să atingă o viteză de peste două ori mai mare decât viteza sunetului: Mach 2,44.
În mai multe rânduri, a avut de înfruntat situații care i-au pus viața în pericol. De pildă, în 1963, a pierdut controlul unui prototip fabricat de Lockheed și s-a prăbușit de la o înălțime de 30.000 de metri (!), scăpând cu arsuri grave.
Aceste două zboruri sunt povestite în filmul „Stofă de erou”, din 1983, regizat de Philip Kaufman, care relatează epopeea primilor piloți de încercare americani.
Cum se produce Bangul sonic
„Zidul sunetului” nu este în mod evident un zid real, ci o expresie folosită de piloți pentru a descrie fenomenele care se produc atunci când un aparat de zbor se apropie de viteza sunetului, care este 340 m/s.
În jurul Mach 1 (o altă unitate folosită pentru a reprezenta această viteză, al cărei nume este un omagiu adus fizicianului și filosofului austriac Ernst Mach) apar turbulențe ce generează unde de șoc microscopice și sporesc constrângerile la care este supus fuselajul.
Aceste fenomene au făcut ca viteza sunetului să fie o limită greu de depășit.
În momentul depășirii vitezei sunetului se produce un „bang” supersonic. Când un aparat de zbor se apropie de Mach 1, vibrațiile sonore pe care le emite se „îngrămădesc” în fața avionului, formând o enormă undă de șoc.
Observatorii de la sol, aflați pe traiectoria avionului, aud această undă de șoc. Contrar opiniei obișnuite, „bangurile” nu se produc doar la depășirea „zidului” sonic, ci de-a lungul întregii durate a zborului supersonic.
