5 septembrie 1914: Un general francez dă ordin de atac la Marne
Cu Armata a 6-a franceză pregătită să înceapă un atac din poziția sa împotriva flancului drept al Armatei 1 germane la nord-est de Paris, Joffre a fost presat de guvernatorul militar al Parisului, generalul Joseph-Simon Gallieni, să lanseze o ofensivă generală în sprijinul atacului. La 3 septembrie, Joffre a luat decizia dificilă de a-l înlocui pe comandantul Armatei a 5-a, generalul Charles Lanrezac, pedepsindu-l pentru prudența cu care a ordonat retragerea în Bătălia de la Charleroi din 22-24 august – care, de fapt, salvase aripa stângă franceză de la învăluirea de către germani – și înlocuindu-l cu generalul Louis Franchet d’Esperey, mai agresiv.
Francezii plănuiau ca Armata a 5-a, după ce a traversat râul Marna la est de Paris, cu germanii în urmărire, să lanseze un atac coordonat cu Armata a 6-a asupra celor două armate germane care înaintau: Armata 1, sub comanda generalului Alexander von Kluck, și Armata 2, condusă de generalul Karl von Bulow. Totuși, pentru a asigura succesul atacului, francezii doreau sprijinul Forței Expediționare Britanice (BEF), sub comanda feldmareșalului Sir John French, care încă coordona retragerea armatei sale după înfrângerea din Bătălia de la Mons, tot pe 24 august.
În noaptea de 4 septembrie, la ora zece, Joffre a semnat ordinul care autoriza atacul Armatei a 6-a
Până a doua zi dimineață, însă, era încă nesigur în privința angajării trupelor britanice. La o întâlnire care a avut loc mai târziu în acea după-amiază, în cartierul general al lui French, Joffre l-a rugat pe omologul său britanic să autorizeze trupele sale să se alăture atacului, promițând că BEF va fi sprijinit de o parte și de alta de Armatele a 5-a și a 6-a franceze. Sosise „momentul suprem”, a insistat Joffre, iar „viitorul Europei” era în joc.
„Nu pot să cred că armata britanică va refuza să își facă partea sa în această criză supremă….Onoarea Angliei este în joc!”
După ce s-a chinuit să răspundă în franceză, un comandant șef britanic vizibil emoționat a renunțat, exclamând, se pare, către unul dintre ofițerii săi: „La naiba, nu pot să explic. Spuneți-i că tot ceea ce pot face oamenii, vor face și semenii noștri”.
În acea noapte, Joffre a semnat ordinul care proclama atacul de la Marne, care urma să fie citit trupelor sale în dimineața următoare:
„În momentul în care bătălia de care atârnă soarta Franței este pe cale să înceapă, toți trebuie să-și amintească faptul că timpul de a privi înapoi a trecut; fiecare efort trebuie să se concentreze asupra atacului și aruncării inamicului înapoi….În condițiile actuale, nicio slăbiciune nu poate fi tolerată.”
Bătălia decisivă de patru zile de la Marne avea să se încheie cu o victorie aliată, oprind avansul german de o lună și declanșând o recunoaștere tot mai mare de ambele părți a faptului că războiul va dura mai mult decât anticipase fiecare dintre ele.
