13 august 1595: Bătălia de la Călugăreni
La iniţiativa domnilor din Țara Românească și Moldova de a ieşi de sub stăpânirea Imperiului Otoman, prin acţiunile de la Bucureşti şi Iaşi, mai ales datorită distrugerilor masive produse prin atacurile devastatoare de la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti, Rusciuk, ori Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail, marele vizir Ferhad paşa porneşte cu oastea împotriva lor (27 aprilie 1595).
Prezent la Adrianopol, la 14 mai 1595, marele vizir decide transformarea Ţării Româneşti şi Moldovei în vilâyete otomane, conducători ai acestora fiind numiţi Cafer paşa (înlocuit cu Haydar paşa), pentru Boğdan (Moldova) şi Satırcı Mehmed paşa, pentru Iflâk (Ţara Românească). Situaţia nou creată de ieşirea celor două ţări române, la care se adaugă şi Transilvania, din relaţia cu Poarta, a produs o criză alimentară la Constantinopol, unde săracii capitalei şi trupele aflate pe front încep să simtă privaţiunile.
Ferhad paşa începe construirea unui pod pentru a-şi trece armata în Ţara Românească, dar din 7 iulie 1595, mare vizir este numit octogenarul Koca Sinan paşa (pentru a patra oară), care porneşte spre Dunăre. Mihai încearcă să împiedice trupele otomane să treacă Dunărea şi trece la ofensivă. Atacă fulgerător Nicopole unde nimiceşte o oaste formată din 1.300 de oşteni şi distruge cele o mie de vase cu care otomanii voiau să construiască un pod. De aici un corp de oaste se îndreaptă spre Vidin, care este ars, iar altul spre Turtucaia, căreia i se distruge citadela. În urma acestei campanii, sunt transmutaţi în Ţara Românească 16.000 de creştini.
La 11 august Sinan paşa ajunge la Rusciuk, iar la 14 august începe trecerea Dunării pe un pod de vase spre Giurgiu.
Cele două oşti se aflau la o distanţă mică una de alta
Otomanii dispuneau de o armată alcătuită din 50.000 – 60.000 de oameni, la care se adaugă personalul auxiliar, în timp ce sub comanda lui Mihai Viteazul se găseau între 10.000 şi 16.000 de oşteni, plus 12 tunuri. Alături de steagurile boierilor şi câteva unităţi ţărăneşti, domnul muntean se mai baza pe un detaşament de mercenari cazaci, precum şi pe 4.000 de maghiari şi secui, aflaţi sub comanda lui Albert Király. Trupele ardelene au fost trimise de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), în baza tratatului de la Alba Iulia (20 mai 1595), prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii sale de către domnul muntean, acesta se obliga să-l ajute împotriva otomanilor.
Mihai a ales Călugăreni (judeţul Giurgiu), pe Neajlov, ca loc de bătălie pentru că era o zonă mlăştinoasă şi a optat pentru acest teren deoarece putea să blocheze uşor flancurile armatei otomane. Oastea munteană a fost aşezată la nordul localităţii, lângă o pădure, în timp ce patrulele ţineau sub observaţie malurile Neajlovului şi Câlniştei. Avangarda otomană era condusă de Hasan paşa, flancul drept era asigurat de Satırcı Mehmed paşa, iar cel stâng de Haydar paşa.
Mihai Viteazul atacă în zorii zilei de 13 august 1595 cu grosul oştirii sale (circa 10.000 de oameni), în timp ce Albert Király cu oamenii săi alcătuiau rezerva. Pentru că nu era sigur de buna intenţie a acestora, domnul muntean mai păstrează un corp de 1.200 de călăreţi, sub comanda lui popa Stoica din Fărcaşe, menit a asigura retragerea. Atacul iniţial al muntenilor a ajuns până la tabăra de corturi a turcilor.
În jurul orei 11 dimineaţa a pornit un atac puternic al ienicerilor, care i-au respins pe oştenii lui Mihai. Ienicerii trec Neajlovul şi capturează unsprezece tunuri creştine.
Hasan paşa, cu aproximativ 10.000 de oşteni, încearcă o învăluire largă prin partea de vest, iar Mehmet paşa face acelaşi lucru prin est.
Trupele lui Mihai se retrag puţin, în ordine. Armata creştină e dispusă în formă de triunghi, cu vârful spre inamic. După ce reuşesc să se regrupeze, aproape de locul unde se afla rezerva lui Király, oştenii lui Mihai resping efectivele lui Mehmed paşa şi ale lui Hassan paşa, provocându-le pierderi considerabile şi datorită celor două tunuri păstrate cu trupele de rezervă. Otomanii se retrag în dezordine, mulţi cad în mlaştină şi mor înecaţi, situaţie care dă posibilitatea lui Mihai să contraatace. Sunt recuperate tunurile şi este creată o stare de degringoladă pe malul sudic al Neajlovului. Au fost ucise patru paşale, şapte sangeaci şi 3.000 combatanţi turci. S-au recuperat cele unsprezece tunuri pierdute şi s-a capturat un steag turcesc verde, al profetului Mahomed, şi cinci tunuri.
Pierderile otomane au fost mari, trei conducători şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă: Haydar paşa, Mustafa paşa şi Hüseyn bey, iar Satırcı Mehmed paşa, grav rănit, abia a reuşit să scape cu fuga. Domnul muntean se retrage spre Valea Prahovei pentru că Bucureştiul şi Târgovişte au fost ocupate imediat de către otomani. În tabăra de la Stoeneşti se aşteaptă ajutoarele de la aliaţi.
