Cine a fost cea de-a treia soție a domnitorului Vlad Țepeș? Controversele cu privire la mariajul aranjat
După 17 ani, un alt înscris o menționează ca fiind sora mai mică a lui Osvát și, prin urmare, fiica nobilului Ladislau Szilágyi. Deoarece nu se cunoaște cu exactitate anul nașterii sale, se presupune că Ilona era încă o copilă când Ladislau Szilágyi a încetat din viață în 1454, și cel mai probabil, în acel moment, fratele său mai mare, Osvát, a devenit tutorele ei desemnat.
Matei Corvin a orchestrat mariajul între tânăra Ilona și Wenceslas (Ladislau) Pongrác de Szentmiklós, acesta din urmă aparținând unei familii nobiliare puternice, ce avea proprietăți în partea superioară Ungariei, adică în teritoriul Slovaciei de astăzi. În aceste condiții, Corvin i-ar fi cerut lui Pongrác să cedeze fortăreața Sztrecsény și orașul Zsolna, în schimbul unor proprietăți transilvănene situate în regiunea comunei Gornești din județul Mureș. Aceste teritorii fuseseră confiscate de la familiile Erdélyi de Somkerék și Suki în anul 1467.
Mariajul cu Vlad Țepeș
Pongrác, membru al înaltei nobilimi, a trecut în neființă în 1474, iar următorul soț al Ilonei a fost nimeni altul decât Vlad Țepeș, conducătorul aspru al Țării Românești. Acesta a fost închis în 1462 de către Matei Corvin, după ce a fost acuzat că ar fi purtat discuții cu Imperiul Otoman.
Abia în primele luni ale anului 1475, regele maghiar a dispus eliberarea lui Țepeș, în timp ce Fiodor Kurițîn, ambasadorul țarului Ivan al III-lea al Rusiei la curtea ungară, menționa într-un document redactat în perioada de început a anilor 1480 că regele Corvin și-a „oferit sora” pentru căsătoria cu Vlad Țepeș.
După ce a fost eliberat din detenție, Vlad s-a însurat cu Ilona, cea de-a treia soție a sa (cele două soții anterioare ale domnitorului fiind Anastasia Maria Holszanska și Jusztina Szilágyi de Horogszeg, mama lui Mihnea Vodă cel Rău). Cu toate că Matei Corvin l-a recunoscut oficial pe Țepeș ca domn al Țării Românești în 1475, inițial nu i-a acordat nicio susținere în confruntarea cu Basarab Laiotă.
Potrivit documentelor din acea vreme, Vlad a achiziționat o locuință în Pécs, care a devenit cunoscută sub denumirea de „Drakwlyaháza” („casa lui Dracula”). Locuința este menționată într-un document emis de autoritățile locale la data de 10 septembrie 1489, iar respectivul act face referire și la Ilona în calitate de văduvă a regretatului domnitor „Dragwlya.”
În luna noiembrie a anului 1475, Vlad Țepeș a pătruns în Țara Românească cu sprijinul din partea Ungariei, determinându-l pe Basarab Laiotă să se retragă dincolo de Dunăre. La scurt timp după ce a fost instalat în calitate de domnitor, el a solicitat nobililor din Brașov să trimită meșteri tâmplari la Târgoviște, deoarece dorea să-și construiască o nouă reședință.
Vlad a fost trădat și ucis în luna decembrie a anului 1476, când Basarab Laiotă a revenit în Țara Românească la conducerea unei armate otomane
Domnitorul a fost executat prin decapitare, iar capul său a fost expediat sultanului, care l-a expus pe o suliță, ca semn al triumfului.
Kurițîn, diplomatul rus la curtea lui Matei Corvin, notează că Vlad și Ilona au avut trei feciori, însă alți istorici argumentează că cei doi a avut un singur urmaș, numit Vlad, asemenea tatălui său, al cărui destin rămâne necunoscut.
În anul 1478, la doi ani după trecerea în neființă a lui Țepeș, membri familiei Erdélyi de Somkerék au solicitat dreptul de proprietate asupra reședinței Justinei din Gornești și a satelor învecinate. Cu scopul de a-și întări poziția, Ilona a încheiat o căsătorie cu Paul Suki, unul dintre proprietarii inițiali, fiind menționată drept soția acestuia într-un document datat din 26 ianuarie 1479.
Pe data de 13 iunie 1497, Ilona Szilágyi de Horogszeg, fosta soție a lui Vlad Țepeș, a trecut în neființă.
Istoria moșiei de la Gornești rivalizează cu povestea fermecătoare a Ilonei. În anul 1405, acele meleaguri au fost conferite lui Somkereki Antal de către Sigismund de Luxemburg, împăratul Casei de Luxemburg și unul dintre cei mai remarcabili regi ai Ungariei, ca recunoaștere a eroismului său pe câmpurile de luptă. Acest bărbat a fost unul dintre cei care i-au salvat viața suveranului în epica Bătălie de la Neapole din 1396.
