12-13 iunie 1941, deportarea a peste 35.000 de români în Siberia. 81 de ani de la teroarea comunistă
Astăzi se împlinesc 81 de ani de la primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei, organizat de NKVD-ul sovietic. În total operațiunea a vizat peste 30.000 de români, care au fost ridicați din casele lor în toiul nopții și deportați în Siberia, Kazahstan și alte părți ale URSS-ului.
În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o „Rugăminte”, în care relata că în Basarabia au activat multe partide și organizații burgheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-au refugiat în România. Rămășițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria elementelor antisovietice și moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii.
Familia care urma a fi deportată era trezită noaptea, câteva persoane în uniformă militară şi alţii în civil pătrundeau în casă, verificau paşapoartele şi dacă numele era găsit în lista făcută de consiliul sătesc în ajun şi aprobată la centru, urma un anunţ scurt: „în numele conducerii supreme, sunteţi deportaţi în locurile îndepărtate din nord, în Siberia”. Se acorda 40 de minute pentru facerea bagajelor, care nu trebuiau să depăşească 40 kg de fiecare familie. Urma îmbarcarea în maşini şi transportarea până la cea mai apropiată staţie feroviară, de unde se făcea repartizarea conform locului de destinaţie stabilit din timp de NKVD.
Pentru deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie au fost alocate 1315 vagoane, situate în diferite gări de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După statistica oficială, în medie la fiecare 20 de persoane revenea un vagon. Oficial, norma zilnică era de 600 g de pâine pentru fiecare persoană. În realitate, conform mărturiilor supravieţuitorilor, 70-100 de persoane trebuiau să împartă un vagon de marfă timp de 2-3 săptămâni cât dura drumul până la destinaţia finală, în condiţii absolut insuportabile. Norma zilnică de apă era de 200 ml, dar unor deportaţilor li se dădea în loc de mâncare doar peşte sărat. Alţii primeau 300 g pâine dimineaţa şi apă fiartă şi nimic mai mult la amiază sau seara.
Un alt aspect al acestor acţiuni inumane consta în faptul că familiile erau dezmembrate intenționat de NKVD. Astfel, capii de familii au fost trimişi în lagăre de concentare, iar membrii familiilor lor – în localităţi speciale pentru „strămutaţi” în regiunile Karaganda (Kazahstan), Omsk şi Novosibirsk (Siberia Centrală). Unii n-au mai ajuns la destinaţie, iar alţii au supravieţuit în mod miraculos.
