În mai 1916, Blondel este înlocuit de contele de Saint-Aulaire, dar decide să rămână în România împreună cu familia sa. Familia regală a fost nevoită să se refugieze la Iași.
Refugiul familiei regale la Iași
Fiica sa, refugiată la Iași, alături de familia regală și de restul populației din Muntenia, notează în jurnalul său:
„Joi, 1-4 decembrie [1916]. Mă doare când mă gândesc că regina Maria și copiii ei sunt legănați de-o parte și de alta într-un tren, chiar dacă este trenul regal. Văd șirul negru de vagoane împins din gară în gară, sfidând cu pereții săi de lemn briza vântului glaciar care vine dinspre stepă sau împiedicându-se în straturile groase de zăpadă care, cu toată albeața sa imaculată, poate fi la fel de descurajantă ca și cum ai privi într-o groapă neagră și adâncă.
Mi se pare, totuși, că acest exod drastic ar fi putut fi prevăzut, iar o casă convenabilă ar fi putut fi pregătită din timp. Abia acum generalul Ballif a reușit să pună mâna și să pregătească clădirea Comandamentului Militar din Iași pentru a găzdui, într-un spațiu foarte mic, regina și micii prinți. Când Regele și Principele Carol vor pleca de la Statul Major General de la Zorleni, va trebui găsită o locuință separată, căci refugiul Reginei Maria este plin..
Căpitanul Rădescu, care a văzut-o pe suverana noastră într-o gară mică înainte de Iași, ne-a spus că era palidă ca o statuie, doar ochii ei frumoși și luminoși având sub ei pungi roșii. Ce gânduri haotice trebuie să se rostogolească prin mintea ei obosită! Ea, care a făcut atâtea pentru a ne scoate din neutralitatea demoralizatoare, trebuie să simtă acum foarte mult suferința țării. Mai mult ca sigur, adversarii ei germanofili, familiile Carp și Marghiloman și alții, a căror listă este cunoscută, își freacă mâinile de bucurie. Ne calcă pe nervi, dar răbdare, vom fi răsplătiți pentru aceste sacrificii într-o bună zi, iar istoria, care pune lucrurile la punct, va da frumoasei noastre regine locul pe care îl merită. Nu ne rămâne decât să rezistăm până atunci…”.
Sursa: Europecentenary.eu
