Chiar dacă Armata Română primea un ajutor vital din partea Franței, continuarea rezistenței militare depindea de singurul aliat care putea oferi un sprijin direct, și anume Rusia, însă situația politico-militară din această țară era dezastruoasă. Frontul rusesc se prăbușise din cauza ofensivei lui Kerenski și a loviturii de stat eșuate a generalului Lavr Kornilov.
Autoritățile române au luat în calcul evacuarea armatei și a conducerii statului în Rusia
Însemnările zilnice ale generalului Alexandru Averescu reflectă schimbarea de atitudine din acea perioadă, de la punctul culminant al ofensivei de la Mărăști, la cel mai scăzut al dezbaterii propunerii de retragere în Rusia.
La 25 iulie, Armata a II-a română a lansat ofensiva de la Mărăști. Comandantul operațiunii, generalul Averescu, a scris următoarele:
„Inamicul fuge. Simpla amenințare a Regimentului 17 care se întorcea spre sud, a făcut ca inamicul să se retragă chiar în timpul nopții […]. Seara, primesc ordin de la Marele Cartier General, de a suspenda operațiunile ofensive, deoarece trupele rusești din Bucovina au început să dezerteze”.
Două săptămâni mai târziu, la 7 august, generalul Averescu a fost convocat la Iași pentru a discuta, într-un consiliu de miniștri, cu participarea generalului Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General, retragerea armatei române din Rusia. În cadrul acestui consiliu decisiv, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a expus situația din România la acel moment și a prezentat opțiunea retragerii în Rusia.
Ministrul de Război, generalul Constantin Iancovescu, a atras atenția asupra stării de anarhie
Din notele generalului Averescu reiese că opinia ministrului de război era destul de pesimistă în ceea ce privește succesul operațiunii de retragere în Rusia:
„Din punctul de vedere al generalului Iancovescu, transpare un fel de pesimism asupra reușitei evacuării. Apoi, ministrul Duca [ministrul cultelor și instrucțiunii publice] pune întrebarea, îndreptată cu siguranță spre mine: în ce măsură sunt întemeiate unele zvonuri că, în caz de evacuare, ofițerii și trupele s-ar opune trecerii Prutului. […]. Am început prin a declara că Armata a II-a, și am avut convingerea că restul trupelor, adică întreaga noastră forță militară, este animată de un solid spirit de disciplină, că este pe deplin devotată țării și cum dinastia se identifică cu țara, se înțelege că este pe deplin devotată dinastiei. Armata va executa ordinele pe care le va primi”.
Relatarea generalului Averescu despre acest consiliu de la începutul lunii august 1917, când bătălia de la Mărășești nu se încheiase încă, arată că guvernul român era pe deplin conștient că țara se afla într-un pericol fără precedent, în ciuda victoriilor sale militare. Prezentarea generalului Averescu în fața consiliului de miniștri arată dilemele cu care se confruntau liderii români, în ceea ce privește decizia de a se evacua în Rusia:
„Evacuarea poate fi privită sub două aspecte diferite. Ea se datorează unor considerente strategice. În acest caz, un lucru este clar. Frontul se rectifică prin operațiuni pur militare, trecând de la Siret la Prut, la Nistru și așa mai departe. Dacă evacuarea nu se face din considerente strategice și se face din alte considerente: de exemplu, eșecul armatei ruse; În acest caz trebuie examinate 3 puncte: 1. Unde ne retragem; 2. Care va fi situația armatei de acolo; 3. Care vor fi perspectivele ei viitoare?”.
Evenimentele din Rusia, din vara și începutul toamnei anului 1917, au demonstrat autorităților române că varianta evacuării armatei pe teritoriul imperiului vecin era imposibil de pus în practică. Tentativele eșuate de lovitură de stat ale bolșevicilor (4-7 iulie) și ale generalului Lavr Kornilov au convins guvernul român că singura opțiune era aceea de a căuta sprijinul aliaților occidentali.
Sursa: Europecentenary.eu
