La Câmpeni, Regele Ferdinand și Regina Maria au inaugurat un pod, „Ferdinand I”, iar apoi au petrecut restul timpului printre localnici. Familia regală a fost impresionantă de primirea de care au avut parte.
Familia regală la Câmpeni, la mormântul lui Avram Iancu
Memoriile Reginei Maria:
„Am dormit foarte bine într-un pat excelent, înconjurat de toată atenția pe care inimile simple și iubitoare o pot invoca pentru confortul meu. Aici tocmai a înflorit liliacul și camera mea este plină de flori de liliac, lalele galbene și iriși. Am servit un mic dejun uriaș, aproape apetisant, pregătit cu emoție de femeile de aici, care par foarte simple, dar care, îmi spun simțurile, sunt foarte educate. Sunt lipsite de pretenții, ceea ce le face foarte plăcute.
Prima noastră sarcină a fost inaugurarea unui nou pod care a primit numele de „Regele Ferdinand„. Toți țăranii s-au adunat în jurul nostru, ca de obicei, bucuroși să ne poată atinge. Apoi am plecat spre Abrud. Întreaga zonă este prea frumoasă, iar verdele primăvăratic al copacilor o face încântătoare – dar vremea nu a fost întotdeauna atât de plăcută, ploaia cădea tot timpul, dar oricum, asta nu a diminuat entuziasmul nimănui.
Am ajuns la Abrud, unde am fost primiți minunat. Este un orășel rustic și drăguț între dealuri. Ca de obicei, toți țăranii au defilat în fața noastră într-o mare piață foarte pitorească, iar entuziasmul popular era de nedescris. Era într-adevăr foarte greu de spus de unde se exprima simpatia lor cea mai zgomotoasă. Toți erau absolut deliranți în bucuria lor. Bineînțeles, ne aștepta un prânz uriaș și știai că acolo unde gospodinele se ocupau de mâncare era remarcabil de bună, doar că, din moment ce fiecare dintre ele pregătea câte un fel de mâncare, erai absolut obligat să mănânci din fiecare. Mai ales la sfârșit, când se serveau mai multe tipuri de prăjituri și toate trebuiau gustate.
Toată după-amiaza a fost ocupată de drumul lung și încântător până la un loc unde se spăla și se aduna aurul din munți. Aici se numesc aceste „fabrici” „fabrici de timbre”. Aici o tânără fată a unui director german s-a simțit obligată să țină un discurs în franceză! Ne-au dat o bucată de aur foarte frumoasă. Apoi i-am vorbit fetei în germană, ceea ce a fost o ușurare pentru ea.
De-a lungul drumului am întâlnit în fiecare sat cei mai entuziaști și loiali țărani, adesea femeile îmi ofereau broderii făcute de ele. Țara este mult prea frumoasă, iar drumul se încovoaie peste munți, prin păduri glorioase, până la câmpie. De la „fabricile de timbre” am mers la o biserică unde este înmormântat marele lor erou Avram Iancu. M-am dus la mormântul său unde s-a ținut un „parastas” [requiem]. Țărani, țărani peste tot, mii și mii. În curtea bisericii este un stejar uriaș pe care ei îl numesc „stejarul lui Horia”. Acolo au plantat un alt stejar în amintirea vizitei noastre. Peste tot suntem proclamați drept învingători și eliberatori, drumul nostru este cu adevărat un drum triumfător. Iubesc cu adevărat acest popor. Alături de iubitul lor Avram Iancu zace îngropat un tânăr ofițer care a căzut în lupta împotriva bolșevicilor. Și el a murit pentru aceeași cauză, dar de data aceasta a fost o cauză învingătoare”.
Sursa: Europecentenary.eu
