Aproximativ 70 de informatori și spioni au urmărit-o pe Katherine Verdery, în prezent profesor de antropologie la The Graduate Center of the City University din New York, atunci când a vizitat România comunistă în anii ’70 și ’80, în calitate de absolventă de studii postuniversitare, în cadrul unei teze de antropologie despre viața satului românesc.
„Viața de spion” sub supraveghere în România comunistă
București, România – Agenți ai Securității au tras cu urechea la locuința ei și i-au convins prietenii să o spioneze și să o filmeze
Niciun alt cetățean american nu a fost atât de atent supravegheat de către Securitatea liderului comunist Nicolae Ceaușescu.
După prăbușirea comunismului în 1989, Verdery a obținut dosarul său de 2.781 de pagini și a transformat materialul într-o carte de 344 de pagini, „My Life as a Spy”. Cartea a fost tradusă în limba română, deschizând răni vechi, dar și determinându-i pe români să se confrunte cu un capitol întunecat din istorie.
Un spion american?
Descoperind mai târziu că a fost considerată în mod eronat un spion american, potențial cu simpatii maghiare, Verdery a fost inițial „consternată, am fost absolut uluită. … Nu-mi venea să-mi cred ochilor, nivelul de supraveghere era mult mai mare decât îmi imaginasem eu”.
Agenții Securității românești îi raportau mișcările, uneori urmărind-o 16 ore pe zi. Recepționerii de hotel raportau unde se afla, iar alții îi spărgeau valiza pentru a avea acces la notițele ei. Aceștia se temeau că femeia va pune România într-o lumină nefavorabilă sau că, rapoartele sale ar putea avea un impact negativ asupra statutului de națiune cea mai favorizată a României.
Ofițerii i-au dat lui Verdery o varietate de pseudonime: „Vera”, ″Vanesa” și „Folklorista”.
Încercând să se împace și să înțeleagă
Furioasă și deprimată, Verdery a încercat să înțeleagă și să consemneze pe hârtie de ce fusese o țintă, locuind fără să vrea într-o lume a trădărilor și a supravegherii invizibile.
„Presupunerea inițială a fost că eram un spion”, a declarat aceasta pentru The Associated Press. „Să aflu că prietenii mei erau implicați în colaborarea cu poliția secretă… a fost o surpriză neplăcută”.
În misiunea sa de a da sens la ceea ce i s-a întâmplat și de a obține o perspectivă antropologică, Verdery s-a angajat în sarcina laborioasă și dificilă de a se întoarce în România, unde a căutat, a întâlnit, a discutat și, în cele din urmă, a iertat foști prieteni apropiați și colegi care au trădat-o în trecut. Unii au negat categoric că ar fi ținut-o sub observație.
„Conceptul de spionaj este un concept cultural”, crede Verdery, spunând că a început să realizeze de ce oamenii ar fi putut să o considere un spion: păstra seturi de notițe în dublu exemplar pe care le închidea într-o valiză și apoi le trimitea înapoi în Statele Unite într-o geantă diplomatică.
Verdery nu-și numește informatorii, dar pagini din dosarul ei care au apărut în presa română dezvăluie doi foști miniștri printre informatorii ei.
