Viața cotidiană la Roma
Metamorfoza trebuie pusă atât pe seama influențelor elenistice, întreaga artă romană fiind caracterizată de eclectism și de o prodigioasă capacitate de adaptare a culturii, cât și pe seama politicii romane de cucerire, victoria asupra cetății lui Hannibal însemnând primul pas către transformarea Romei într-un centru necontestat și redutabil de cultură, un focar de civilizație.
De-a lungul secolului I î.Hr. se înalță clădiri al căror prim scop este spectacolul, distracția:
circuri, teatre, amfiteatre. Deși populația majoritară continuă să muncească aproape neîntrerupt pentru a supraviețui, romanii își dedică de acum timpul liber distracțiilor, pe care le-au împrumutat de la greci. Realizările arhitecturale amintite mai sus nu vor mai fi privite ca spații de decadență, ci, găzduind curse de care, lupte între fiare și oameni, întrecerile între gladiatori, vor deveni spații ale spectacolului.
Aspectele privind modul de construcție, dimensiunile, amplasamentul nu primează aici
Ceea ce ne interesează este rolul social și politic jucat de aceste spații. Mai întâi, cum erau ele
privite în Imperiu: Africa, dintre toate provinciile romane, iubea cel mai mult teatrul;
Amfiteatrul, destinat luptelor între gladiatori și vânătorii de fiare în arenă, dar și luptelor navale, era prețuit în Galia și Italia; Hispania prefera circul.
Roma a avut numai trei teatre din piatră, teatrele din lemn rămânând intacte doar pe
durata spectacolului. La Roma teatrul nu a cunoscut amploarea civică din spațiul grec.
Diferențele arhitecturale dintre teatrul roman și cel grec trebuie explicate mai degrabă prin
factorii sociali și politici decât prin, să zicem, acustică. Construind teatrele, romanii erau
preocupați de control social și de stabilirea vizibilă a unei ierarhii. Spectatorii romani erau
separați în funcție de sex, de categorie socială, de naționalitate, profesie. Acest lucru se reflectă
în forma închisă a teatrului roman, care a restricționat accesul la clădire, dar și în sistemul de substructuri boltite, care a facilitat dirijarea spectatorilor către sectorul corespunzător de locuri.
Cel mai cunoscut amfiteatru este Colosseum-ul, numit și Amphitheatrum Flavium. Arta
romană abundă în reprezentări ale spectacolelor din amfiteatru, asemenea ludi bucurându-se de o largă popularitate.
Ierarhia socială poate fi observată cu ușurință: gladiatorilor, majoritar sclavi, nu le se construiau statui impunătoare, ci doar li se turnau figurine din lut sau bronz.
Gladiatorii puteau cel mult să ajungă favoriți ai unor personaje de seamă. De exemplu:
Columbus, gladiatorul protejat al lui Caligula.
Pe lângă luptele dintre gladiatori, în amfiteatru
aveau loc și așa-numitele venationes, foarte dragi unor împărați ca Commodus sau Nero,spectacole în care fiarele se sfâșiau între ele, fiind apoi omorâte de gladiatori. Aceste spectacole denotau puterea, larga stăpânire romană, animale exotice precum pantera sau elefantul fiind sacrificate. Pentru romani circus-ul a fost spațiul de spectacol cel mai popular grație curselor de care.
Vitruvius nu menționează nimic despre circ, deoarece încă era la modă hipodromul grec în vremea scrierii tratatului. Cel mai cunoscut și mai tipic din punct de vedere arhitectural este Circus Maximus, amenajat de Caesar și restaurat de alți împărați. Este cunoscută pasiunea plebei pentru circ, fapt pentru care împărații au aplicat de nenumărate ori principiul “pâine și circ”, utilizând spectacolele în scop politic.
Așadar, teatrul, amfiteatrul și circul relevă capacitatea romanilor de a-și construi practic propria lor cultură plecând de la modele consacrate. Aceste structuri și evenimentele care au avut loc în interiorul lor au favorizat crearea unui sentiment comunitar de mândrie, cultura spectacolului contribuind la consolidarea valorilor și instituțiilor comune ale întregii comunități.
