URSS și China au fost la un pas să ajungă la un război nuclear!
Ambele au împărtășit valori politice similare și au fost aliați în timpul mai multor conflicte. China și Rusia pot fi astăzi un front unit, dar în urmă cu 50 de ani, ele erau blocate într-un potențial război nuclear care amenința să anihileze ambele țări.
Aliații se transformă în dușmani înverșunați
Relația dintre Rusia și China datează din secolul al XVII-lea, când conflictul a apărut ca urmare a faptului că dinastia Qing a încercat să îndepărteze coloniștii ruși din Manciuria. Tensiunea dintre cele două națiuni a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Nerchinsk, care a pus capăt expansiunii continue a Rusiei spre est.
Ambele țări au trecut prin crize politice la începutul anilor 1920. Sub conducerea lui Vladimir Lenin, Uniunea Sovietică nou-formată a desființat rămășițele monarhiei rusești pe parcursul anilor 1920. În China, Partidul Comunist (PCC) a fost format de revoluționari care s-au orientat spre marxism în urma Revoluției Ruse. Acesta s-a alăturat Kuomintangului (KMT), dar relația lor s-a deteriorat după ce o revoltă violentă a făcut ca PCC să intre în clandestinitate.
În timpul Marșului lung din 1934-35, Mao Zedong a devenit liderul PCC, titlu pe care l-a deținut până la moartea sa, în 1976. PCC și KMT, condus de Chiang Kai-shek, au intrat într-un conflict intens. Acest lucru a dus la deteriorarea relațiilor dintre China și URSS, deoarece guvernul sovietic a ales să-l susțină pe Chiang în detrimentul lui Mao.
Divizarea chino-sovietică
La acea vreme, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât China. Acest lucru i-a permis succesorului lui Lenin, Iosif Stalin, să se implice direct în relațiile cu China, ordonându-i lui Mao să coopereze cu Chiang în timpul celui de-al Doilea Război Sino-Japonez. După încheierea conflictului, Kuomintangul și PCC și-au reluat propriul război privind soarta conducerii Chinei.
PCC a câștigat, iar Stalin i-a ordonat din nou lui Mao să colaboreze cu Chiang, în loc să preia puterea, o tactică în conformitate cu Tratatul de prietenie și alianță sino-sovietică din 1945. În 1949, PCC a învins KMT și a alungat partidul din China, lăsându-l pe Mao să devină liderul țării și să creeze o nouă națiune prin intermediul Revoluției comuniste.
În 1950, Mao și Stalin au semnat Tratatul sino-sovietic de prietenie, alianță și asistență reciprocă, care oferea Chinei protecția și ajutorul URSS în cazul unui atac american.
Tensiuni crescânde
La mijlocul anilor 1950, Uniunea Sovietică și China se străduiau să găsească un teren comun în ceea ce privește convingerile lor comuniste și dușmanii din Occident. În timp ce China dorea să își continue poziția agresivă față de națiunile imperialiste, URSS vedea potențialul unei coexistențe pașnice cu Statele Unite. Pe măsură ce tensiunile au escaladat, cele două s-au luptat pentru a prelua controlul asupra statelor „satelit” de-a lungul graniței lor comune.
Disputa s-a desfășurat în ochii publicului. În aprilie 1960, China i-a criticat public pe liderii sovietici, numindu-i revizioniști. URSS a răspuns prin retragerea a mii de consilieri sovietici din China și prin suspendarea ajutorului financiar și militar, ceea ce a determinat China să se concentreze și mai mult pe câștigarea puterii. Acest lucru nu numai că ar fi amenințat Uniunea Sovietică, dar ar fi dovedit lumii că această națiune reprezenta o amenințare serioasă.
În 1964, China a detonat prima sa armă nucleară, devenind astfel a cincea țară capabilă de război nuclear.
Lupta pentru graniță
La mijlocul anilor 1960, patrulele de frontieră rusești au început să observe o prezență militară chineză în creștere de-a lungul graniței sino-sovietice. Până în 1968, acolo erau staționate 375.000 de trupe sovietice, împreună cu 1.200 de avioane și 120 de rachete cu rază medie de acțiune. China a staționat un număr impresionant de 1,5 milioane de soldați la graniță. Împreună cu noile capacități nucleare ale țării și negocierile tot mai ostile, se părea că un conflict era inevitabil.
Tensiunile au atins punctul culminant în 1969 de-a lungul Ussuri, o zonă de frontieră prost definită în nord-estul Chinei, formată din insule mici și nelocuite, care a devenit factorul determinant al disputei de frontieră. Ussuri a fost desemnată ca graniță între Rusia și China în 1860, când Convenția de la Pekin a scos Manciuria din China și a dat-o Rusiei. Guvernul lui Mao a legitimat atacul chinezesc asupra insulelor din Ussuri susținând că această convenție a fost impusă chinezilor în secolul al XIX-lea.
La 2 martie 1969, trupele chineze au ucis un grup de polițiști de frontieră sovietici într-o ambuscadă pe insula Zhenbao. Potrivit lui Mao, atacul a fost menit să-i învețe pe sovietici o „lecție amară” și să-i descurajeze de la acțiuni viitoare. În realitate, URSS nu a făcut decât să fie provocată și mai mult de ambuscadă. Treisprezece zile mai târziu, cele două națiuni s-au înfruntat într-o luptă pentru Insula Zhenbao, de data aceasta cu mai mulți oameni și cu mai multă putere de foc. În urma bătăliei, Uniunea Sovietică și-a schimbat strategia pentru a atrage China la masa negocierilor.
Un posibil război nuclear între Rusia și China
Inițial, China a respins amenințările cu războiul nuclear din partea Rusiei sovietice, dar acest lucru s-a schimbat în vara anului 1969, când directorul CIA, Richard Helms, a anunțat că Kremlinul a luat legătura cu guverne străine pentru a le întreba cum ar reacționa în cazul unui atac nuclear asupra țării asiatice.
Anunțul le-a dovedit chinezilor că amenințările URSS erau legitime. Acum, confruntată cu perspectiva unui război nuclear, China știa că nu va putea niciodată să egaleze puterea forțelor sovietice. Aceste amenințări, combinate cu tensiunile crescânde ale războiului din Vietnam și cu administrația președintelui american Richard Nixon, l-au determinat pe Mao să realizeze că ar fi mai bine „să se alieze cu inamicul de departe, pentru a lupta cu inamicul care este la poartă”.
La câteva săptămâni după anunțul CIA, China a acceptat să ajungă la un acord cu Uniunea Sovietică, punând astfel capăt potențialului unui război nuclear între cele două țări.
