Distribuie știrea: Facebook | Twitter

Cum a schimbat prima vizită a unui președinte american în China echilibrul de putere al Războiului Rece?

La 15 iulie 1971, președintele Richard Nixon s-a adresat națiunii în cadrul unei transmisiuni televizate în direct pentru a face un anunț neașteptat: acceptase o invitație din partea Beijingului pentru a deveni primul președinte american care urma să viziteze Republica Populară Chineză, o națiune comunistă de 750 de milioane de locuitori care, alături de Uniunea Sovietică, era cel mai înverșunat adversar al Americii în Războiul Rece.

„Am întreprins această acțiune datorită convingerii mele profunde că toate națiunile vor avea de câștigat de pe urma reducerii tensiunilor și a unor relații mai bune între Statele Unite și Republica Populară Chineză”, a declarat Nixon.

Anunțul surprinzător a fost rezultatul mai multor luni de diplomație secretă între Casa Albă și Beijing

În cuvintele unuia dintre ambasadorii săi, vizita de opt zile a lui Nixon din februarie 1972 a fost „săptămâna care a schimbat lumea” și a modificat substanțial echilibrul de putere dintre Statele Unite, China și Uniunea Sovietică.

Când Richard Nixon a preluat mandatul în 1969, se împlineau 20 de ani de la înființarea Republicii Populare Chineze și 20 de ani de relații diplomatice înghețate între Statele Unite și China comunistă.

Nixon își câștigase faima politică de anticomunist prin urmărirea lui Alger Hiss, un fost oficial al Departamentului de Stat acuzat de spionaj pentru Uniunea Sovietică.

Cel mai apropiat contact diplomatic dintre SUA și China a avut loc cu 15 ani mai devreme, în 1954, când oficiali de rang înalt din ambele națiuni au participat la Convenția de la Geneva pentru a negocia noile granițe politice între Coreea de Nord și Coreea de Sud și între Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. La conferință, John Foster Dulles, pe atunci secretar de stat în mandatul lui Dwight D. Eisenhower, a refuzat să dea mâna cu Zhou Enlai, premierul chinez și principalul negociator.

Pe măsură ce anii ’60 se apropiau de sfârșit, administrația Nixon se confrunta cu mai multe provocări majore: un război dezastruos în Vietnam, conflicte sociale în țară și negocieri aflate în impas cu sovieticii privind armele nucleare.

Nixon și consilierul său pe probleme de securitate națională, Henry Kissinger, au considerat că prin dezghețarea relațiilor cu chinezii și prin includerea acestora în „societatea națiunilor”, America ar putea obține un nou aliat puternic în negocierile cu nord-vietnamezii și cu sovieticii.

S-a dovedit faptul că Beijingul avea propriile sale motive strategice pentru a redeschide dialogul cu Statele Unite

În ciuda ideologiei comuniste, exista multă neîncredere între RPC și Uniunea Sovietică. Conducerea RPC era îngrijorată de faptul că vecinii sovietici bine înarmați intenționau să-și extindă teritoriul în Asia. Până la sfârșitul anilor ’60, încăierările frecvente la graniță dintre sovietici și chinezi au fost la limita unui război total.

„Nixon și Kissinger au conceput ideea de a opune Uniunea Sovietică și China una împotriva celeilalte, cu Statele Unite drept al treilea colț al triunghiului, pentru a crea un echilibru stabil al puterii”, afirma jurnalistul  Evan Thomas.

Deoarece legăturile diplomatice directe dintre China și SUA au fost rupte, Nixon a fost nevoit să opereze prin intermediul unor canale secundare private din Pakistan și România pentru a face propuneri către chinezi, care s-au dovedit receptivi. Într-o rară recunoaștere publică a relației de încălzire, RPC a invitat echipa de ping-pong a SUA la o serie de jocuri la Beijing în 1971, un schimb cultural care a devenit cunoscut sub numele de „diplomația ping-pongului”.

Cu toate acestea, cea mai mare surpriză a fost reprezentată de vizita secretă a lui Kissinger la Beijing, în iulie 1971, în cadrul căreia s-a întâlnit personal cu liderul chinez Chou Enlai. În timpul unei călătorii diplomatice în Pakistan, Kissinger a simulat o boală de stomac care avea să-l țină închis în camera de hotel timp de câteva zile. Kissinger s-a îmbarcat într-un avion privat pakistanez spre Beijing, unde a cerut personal conducerii RPC să aprobe o vizită oficială de stat a președintelui american.

Într-o telegramă codificată trimisă la Casa Albă, Kissinger i-a împărtășit lui Nixon vestea bună într-un singur cuvânt: „Eureka” (am reușit).

Anunțul lui Nixon privind viitoarea sa călătorie în China a fost un șoc pentru majoritatea americanilor, dar gestul politic îndrăzneț a obținut rapid sprijinul popular.

Fiecare moment al vizitei ce a durat o săptămână a fost atent orchestrat și pus în scenă, camerele de televiziune transmițând totul pentru publicul entuziast din întreaga lume. Nixon știa că niciun moment creat pentru televiziune nu era mai important decât prima întâlnire față în față cu Chou Enlai, același om pe care secretarul de stat american îl respinsese public în 1954.

La 21 februarie 1972, Air Force One a aterizat la Beijing. Cerându-le celorlalți trimiși ai săi să aștepte la bordul avionului, Nixon a coborât primul pe scări împreună cu soția sa, Patty – care purta o haină roșie lungă, o culoare cu o mare semnificație pentru RPC.

„Statele Unite îi întorseseră literalmente spatele lui Chou în 1954”, spune Thomas. „Faptul că Nixon i-a întins mâna a fost un semnal clar că vremurile se schimbaseră și că America era pregătită să îi îmbrățișeze pe chinezi. A fost o mișcare strălucită”.

La scurt timp după ce Nixon s-a instalat la hotel, i s-a comunicat că Mao Zedong, „președintele” vârstnic al revoluției comuniste, dorea să se întâlnească cu el. Deși Mao era bolnav, cei doi au stat de vorbă timp de o oră, în timp ce camerele de luat vederi îi surprindeau pe liderii mondiali zâmbind și glumind unul cu celălalt.

Vizita istorică a lui Nixon în China a fost punctul culminant al unei președinții pătate ulterior de scandalul Watergate și de demisia sa în 1974

În timp ce vizita a reprezentat un avantaj în materie de relații publice pentru ambele națiuni, Nixon și Kissinger nu au reușit să obțină ajutorul Chinei pentru a pune capăt războiului din Vietnam și nu au înregistrat niciun progres real în ceea ce privește statutul Taiwanului.

Totuși, evenimentul a contribuit la atingerea obiectivului politic mai amplu al lui Nixon, acela de a realinia echilibrul de putere pe scena mondială. Sovieticii, care anterior respinseseră apelurile de limitare a arsenalului lor nuclear, și-au schimbat tonul atunci când Nixon a redeschis discuțiile cu China. La doar două luni după ce s-a întors de la Beijing, Nixon a pornit din nou spre Moscova, unde a semnat împreună cu Leonid Brejnev Tratatul de limitare a armelor strategice (SALT).