Un soldat american povestește cum s-a confruntat cu gazul toxic pe Frontul de Vest, la Verdun
Născut la New York în 1896, Holt a servit în timpul Primului Război Mondial ca șofer în cadrul Serviciului american de ambulanță de teren. Ulterior, s-a alăturat Serviciului American Air Service, primind brevetul de pilot în calitate de prim-locotenent.
„Dragă Lois”, își începea Holt scrisoarea, scrisă în timp ce se afla în concediu la Paris, „bucurându-se de luxul vieții, inclusiv de înghețată, cearceafuri, cafenele și alte lucruri”.
Cea mai mare parte a scrisorii lui Holt vorbea despre experiențele sale în orașul fortăreață Verdun, unde trupele franceze și germane s-au luptat timp de 10 luni chinuitoare în 1916 și unde luptele au continuat pe tot parcursul anului următor.
„Francezii au o vorbă care spune că nimeni nu iese la fel din Verdun. Cum luptele sunt încrâncenate acolo mereu, afirmația este probabil adevărată pentru toate timpurile, cu siguranță este adevărată la Verdun în timpul unui atac. Ar fi nevoie de o carte pentru a povesti tot ce s-a întâmplat acolo, iar când încerc să scriu, îmi vin în minte mici incidente fără nicio legătură între ele, așa că nu știu de unde sau cum să încep.”
Holt a descris peisajul rural și satele ruinate din jurul Verdunului, precum și priveliștile – și mirosul – unei bătălii constante.
„Pe lângă pustietatea vizibilă cu ochiul liber, mai era și pustietatea vizibilă cu nasul. Puteai vedea adesea oase, cizme, haine și lucruri vechi, pe lângă o mulțime de lucruri recente.”
Totuși, cel mai viu pasaj al scrisorii relatează propriile sale experiențe sub foc, inclusiv un incident în care a fost lovit de un obuz care conținea gaz otrăvitor.
„Ceva m-a lovit în cap, făcându-mi o adâncitură mare în cască și ridicându-mi o umflătură pe cap. Dacă nu aș fi avut casca, capul meu ar fi fost crăpat. Așa stând lucrurile, am fost amețit, doborât și mi s-a smuls masca de gaze. Am respirat mai multe guri [sic] din soluția puternică chiar din cochilie înainte ca aceasta să se dilueze cu mult aer. Dacă nu ar fi fost colegul care era cu mine, probabil că nu aș fi scris această scrisoare, pentru că nu puteam vedea, ochii îmi curgeau apă și mă ardeau, la fel și nasul și abia puteam respira. Gâfâiam, mă sufocam și simțeam teroarea extremă a omului care se scufundă în apă și se va agăța de un pai. Colegul care mă însoțea m-a apucat și m-a condus cei aproximativ o sută de metri până la post, unde doctorul mi-a dat niște chestii și unde în câteva ore m-am făcut bine din nou, cu excepția faptului că o vreme am fost puțin intoxicat de la gaz. Am mai avut și alte cazuri de accident, dar acela a fost cel mai apropiat și m-a zguduit cel mai tare. Cred că cel mai greu lucru pe care l-am făcut a fost să mă întorc din nou singur în noaptea următoare. A trebuit să mă tutuiesc înainte de a avea suficient curaj.”
Scrisorile lui Holt au fost publicate ulterior în The Great War at Home and Abroad (Marele Război acasă și în străinătate): The World War I Diaries and Letters of W. Stull Holt (1999).
A murit în 1981.
