22 decembrie 1989
Pe la ora 3:00 dimineața un coleg a venit să-mi spună că lucrurile s-au mai potolit.
L-am întrebat: ”Cum s-au potolit?”.
Mi-a răspuns: ”S-au spălat străzile”.
L-am întebat: ”De ce s-au spălat?” .
”De sânge”, mi-a răspuns.
țAm zis: ”Cum de sânge?”.
”Armata a omorât în jur de 90 de tineri la Baricadă”, a sups el.
M-am cutremurat.
Eram îngrozit.
Fiind profesor de istorie sunt umanist, nu concepeam așa ceva.
Eu am întrat în sistemul Securității în 1984, când după fuga lui Pacepa au fost aduși în sistem, în trei valuri succesive, în jur de 3.000 de tineri absolvenți de elită ai unor facultăți civile.
Eu am intrat în ultimul val.
Făceam parte dintr-o generație tânără, aveam altă concepție despre apărarea siguranței statului român.
Ordinul de la șase dimineața
La ora 6:00 dimineața a venit ordin pentru toate unitățile Securității să se pună la dispoziția Armatei.
La data de 21 decembrie 1989, efectivele Securității numărau 14.800 de oameni și aproximativ 820.000 de informatori și turnători.
În jurul orei 7-7:30 s-a răspândit zvonul că platformele muncitorești se îndreaptă spre Comitetul Central, deși a existat opoziția unor secretari de partid care au ferecat cu lanțuri porțile întreprinderilor pentru ca muncitorii să nu poată ieși.
Informația privind sinuciderea generalului Milea a circulat foarte repede.
Apoi a fost difuzat la TVR acest episod, în care soții Ceaușescu îl acuzau pe Milea de trădare.
Cine l-a ucis pe Milea?
Supoziția care a circulat mai târziu, a fost că un aghiotant cu grad de colonel l-ar fi ucis pe Milea în propriul biroul, că acesta ar mai fi trăit încă 20 de minute după aceea, și a murit la spital.
Împreună cu alți colegi am ieșit din birou pentru a merge în zona Comitetului Central.
Cu Iulian Vlad
Pe scări, coborând în fugă, era să mă lovesc de generalul Iulian Vlad, care văzându-mă, m-a întrebat: ”Ce faci profesore? Ai executat ordinul dat?”.
I-am răspuns: ”Da, tov. General, vă raportez că am pus pistolul în rastel, legitimația în pantof, mi-am scos cravata și mi-am legat fularul pe braț.”.
Mi-a spus: ”Bine, du-te în Piață (n.r. – paiața din fața C.C.), vezi ce e pe acolo, dar să te întorci la unitate”.
”Am înțeles”, i-am răspuns.
Dar, unde să mai ieși!?
Parcă toată țara venise la București.
Am ajuns cu greu la C.C., unde lumea izbucnise în urale când elicopterul cu soții Ceaușescu a decolat de pe acoperiș.
Mai târziu, un coleg de la Direcția a V-a mi-a relatat următorul aspect:
David, unul din cei patru ofițeri de la Direcția a V-a, le-a spus să nu mai facă nici un pas pentru că, altfel, trage în ei, fiind sub jurământ.
În momentul când elicopterul a decolat, cei patru ofițeri au lăsat armele jos și s-au predat revoluționarilor.
Dacă nu ar fi fost Dan Iosif printre revoluționari, nu se știe ce s-ar fi întâmplat cu cei patru ofițeri, care au și încasat niște pumni.
