Ultimii lideri adevărați ai României care au înfăptuit idealul național
Brătianu a negociat, între 1914 și 1916, cele mai bune condiții pentru intrarea țării în război. În ceea ce privește teritoriile, România a cerut provincii din Austro-Ungaria care erau locuite de români: Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina și Transilvania. Conform convenției militare semnate la 17 august 1916, România trebuia să intre în război până la 28 august.
Imediat după semnarea tratatului, în dimineața zilei de 27 august a fost programat Consiliul de Coroană al României pentru a informa liderii politici și instituționali cu privire la tratat. În aceeași zi, România urma să facă publică mobilizarea, care se afla deja în faza preliminară.
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 a avut loc la reședința regală de la Cotroceni, în Sala Mare de Mese. Au fost prezenți regele Ferdinand I, principele moștenitor Carol, membrii guvernului (Ion I.C. Brătianu, Emanoil Porumbaru, Vasile G. Morțun, Emil Costinescu, Victor Antonescu, Ion G. Duca, Alexandru Constantinescu, Alexandru G. Radovici, Constantin Angelescu), reprezentanții Parlamentului (Mihail Ferechide, președintele Adunării Deputaților și C. F. Robescu, președintele Senatului), au fost prezenți foști președinți ai Consiliului de Miniștri (Theodor Rosetti, Petre P. Carp, Titu Maiorescu), șefi ai partidelor de opoziție (Nicolae Filipescu, Tache Ionescu, Alexandru Marghiloman), foști președinți ai Corpurilor Legislative (C. Olănescu și C. Cantacuzino-Pașcanu).
„Sire, Hohenzollernii nu pot fi înfrânți”
Atunci, Regele Carol I a cerut sfatul consiliului în cazul în care România ar trebui să intre în război, iar marea majoritate a membrilor s-au pronunțat în favoarea neutralității, decizie care a fost respectată de Carol. De data aceasta, Regele Ferdinand avea nevoie de sprijin, deoarece decizia era deja luată. Consiliul a început cu regele care a expus situația: „I-am chemat aici pe cei mai mari oameni ai țării, nu pentru a le cere sfaturi, ci pentru a le cere sprijinul. Văd că situația este în așa fel încât nu mai putem rămâne neutri; victoria Puterilor Centrale din acest moment este exclusă; guvernul meu, care crede de asemenea că a sosit momentul să intrăm în război.” În final, Ferdinand a explicat conflictul intern în care se afla, între originea sa germană și datoria sa de rege al românilor. Regele i-a rugat pe toți cei prezenți să susțină decizia ca România să intre în război de partea Antantei pentru a-și îndeplini idealul național.
A urmat o lungă prezentare făcută de premierul Ionel Brătianu a condițiilor alianței și a motivului intrării în război.
„Într-un vârtej ca cel al războiului actual, în care se transformă harta lumii, o țară ca a noastră nu poate rămâne neutră până la capăt. Este necesar să renunțăm la neutralitate, având în vedere idealul unității naționale, căci cine știe dacă peste secole vom mai găsi o altă ocazie la fel de favorabilă ca cea de astăzi.”
Brătianu a fost susținut de majoritatea celor prezenți în Consiliu, care în mare parte erau liberali și conservatori-democrați. Cu toate acestea, conservatorii s-au opus acestei decizii. Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu și mai ales Petre P. Carp au fost împotrivă. Dacă primii doi erau în continuare în favoarea neutralității, Carp susținea că România trebuia să se alăture Puterilor Centrale. Ca argument final, Petre P. Carp i-a spus regelui: „Sire, Hohenzollernii nu pot fi înfrânți”. Regele a replicat prompt: „Vă înșelați, domnule Carp, am învins deja unul”, referindu-se la el însuși.
Brătianu: „Chiar și învins, cred în continuare că țara mea trebuie să facă acest demers”
Spre finalul dezbaterilor, Brătianu, potrivit notelor lui I.G. Duca, a povestit că:
„Fără îndoială că vom fi victorioși, dar nu sunt sigur, mai putem fi învinși. De aceea vreau să știe toată lumea, că, chiar și învins, eu încă mai cred că țara mea trebuie, în acest moment, să facă acest gest. În viața națiunilor există afirmări de drepturi care valorează mai mult decât victoriile trecătoare sau actele de abdicare, de dezertare morală care le compromit viitorul pentru secole. Într-o astfel de situație se află astăzi România… și dacă nu astăzi, atunci mâine vom culege roadele acestor sacrificii și ale acestor afirmări de drepturi… țineți minte: Tudor Vladimirescu a fost zdrobit și conducătorii de atunci l-au măcelărit. Dar el a ridicat steagul renașterii noastre naționale și pe baza gestului său au făcut-o și descendenții săi… cazul cel mai caracteristic este Mihai Viteazul. Și el a fost înfrânt, și el a fost ucis, dar a știut pentru o clipă să întruchipeze visul milenar al poporului, unirea tuturor românilor. Și a fost de ajuns, nu numai pentru ca el să rămână un erou legendar și glorios de-a lungul veacurilor, ci și pentru ca noi, cei de astăzi, să ne bazăm pe faptele sale pentru a întemeia pretențiile acestui neam.”
În aceeași zi, la ora nouă seara, ambasadorul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat declarația de război ministrului de externe austro-ungar Burian Istvan. România a intrat în Primul Război Mondial. La 28 august, Germania a declarat război României, urmată de Imperiul Otoman la 30 august și de Bulgaria la 31 august.
