Unirea Basarabiei cu România, votată cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău la 9 aprilie (27 martie, stil vechi) 1918, a fost contestată de Ucraina. Kievul a respins unirea și a ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru. Guvernul român a dat un răspuns amplu și argumentat prin care a respins aceste pretenții.
Ucraina a contestat unirea Basarabiei cu România
Teritoriul delimitat de râurile Prut (la vest), Nistru (la est) și de Dunăre și Marea Neagră la sud reprezenta partea estică a Moldovei medievale. Acest teritoriu, numit Basarabia în secolul al XIX-lea, a fost ocupat de Imperiul Rus în 1812, în urma unui tratat de pace cu Imperiul Otoman. Valahia și Moldova, care se aflau sub suveranitate otomană, au fost scena unui război între Rusia și Turcia, care a început în 1806. Chiar dacă a înregistrat o serie de succese militare și a ocupat cele două principate, Rusia a fost nevoită să negocieze pacea cu Turcia, din cauza deteriorării relațiilor cu Franța.
În noiembrie 1811, o delegație rusă și o delegație otomană s-au întâlnit la Giurgiu pentru negocieri. Rușii, care inițial ceruseră un teritoriu până la Prut, cereau acum ca granița să fie pe Dunăre, anexând de fapt cele două principate românești. Turcii au respins cererile rușilor, fiind dispuși să accepte doar cedarea teritoriului dintre Prut și Nistru. Negocierile au continuat la București, dar nu atât de rapid pe cât sperau rușii.
Amenințați de pericolul unei invazii napoleoniene, rușii au acceptat oferta otomană
La 16 mai 1812 a fost semnat tratatul, care stipula că „granița dintre cele două state va fi râul Prut, de la intrarea acestuia în Moldova până la locul unde se întâlnește cu fluviul Dunărea, iar de acolo să continue pe partea stângă a Dunării până la gura Chilia și până la mare…”. Astfel, Imperiul Rus a intrat în posesia unui teritoriu de 43.630 km2 (7.400 km2 mai mare decât cel al Moldovei la vest de Prut), cuprinzând cinci orașe, 17 târguri, 685 de sate și o populație de 482.630 de oameni.
În ciuda unui proces intens de rusificare și deznaționalizare, desfășurat în secolul următor, la începutul Primului Război Mondial, populația Basarabiei a rămas în majoritate românească. Odată cu destrămarea Imperiului Rus, după revoluția bolșevică din 1917, Sfatul Țării de la Chișinău a votat în unanimitate proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești la 24 ianuarie 1918. Sprijinul public pentru unificarea cu România a crescut, de asemenea, după proclamarea independenței. Tânărul și fragilul stat moldovean nu a putut rezista bolșevicilor și nici pretențiilor emise de autoritățile ucrainene.
Unnirea Basarabiei cu România a fost votată la 9 aprilie (27 martie, stil vechi) 1918
La trei zile după vot, guvernul de la Kiev a trimis o notă guvernului român prin care îl informa că Rada Centrală (Parlamentul Ucrainei) „nu recunoaște hotărârea „Sfatului Țării” privind încorporarea Basarabiei la România ca fiind un act care exprimă voința tuturor locuitorilor de pe teritoriul Basarabiei; de aceea, Republica Democratică Ucraineană cere ca regiunile din Basarabia în care populația s-a declarat sau se va declara ucraineană să fie adăugate la Republica Ucraina”.
La 22 aprilie 1918, guvernul român a răspuns la nota primită de la guvernul de la Kiev, amintind că „Basarabia s-a unit de bunăvoie cu Patria-Mamă, în virtutea votului aproape unanim al Sfatului Țării, adunarea legislativă națională a Republicii Moldovenești Basarabia. Această adunare este expresia voinței Neamului, având astfel aceeași origine cu Rada Centrală Ucraineană, reprezentând astfel, ca și Rada, puterea suverană, ceea ce îi dă dreptul de a lua hotărâri definitive și la fel de importante pentru populația Basarabiei ca și hotărârile luate de Rada în legătură cu locuitorii Ucrainei. […] Trebuie remarcat, de altfel, că Sfatul Țării a fost ales în mod liber, într-o perioadă în care nici măcar nu se punea problema unirii cu România”.
De asemenea, Guvernul român a precizat că, după știința sa, „în Basarabia nu există nicio adunare în care populația să se fi declarat ucraineană și să fi cerut unirea cu Ucraina”.
Ucraina a cerut anexarea Basarabiei
Kievul a răspuns cu o notă extinsă la 5 mai 1918, încercând să demonstreze nevoia Ucrainei de a anexa Basarabia:
„Timp de mai bine de un secol, Basarabia a făcut parte din Imperiul Rus și s-a aflat în relații politice și economice cu cel mai apropiat vecin al său, Ucraina. În timpul constituirii Republicii Ucraina, în noiembrie 1917, guvernul ucrainean a considerat că, în sprijinul legăturii federative care a reconectat Republica Ucraineană cu toate celelalte părți ale Imperiului Rus, Ucraina va menține această legătură cu Basarabia. După proclamarea independenței Ucrainei, guvernul ucrainean, neacceptând ruptura definitivă între Ucraina și Basarabia și ținând cont de aspirațiile unei minorități notorii din populația Basarabiei, a propus stabilirea unor relații mai strânse cu Republica Moldova, acordându-i dreptul la autonomie politică”.
Guvernul Ucrainei „a propus, conform exprimării formale a voinței poporului basarabean, și intenționează să facă același lucru și astăzi, să acorde întregii populații din Basarabia o autonomie politică care să îi garanteze cele mai largi drepturi în domeniul social, politic și intelectual. Este evident că interesele vitale ale Ucrainei – strategice și economice – impun ca Guvernul Ucrainei să insiste asupra încorporării Basarabiei, care își va păstra autonomia politică”.
Această notă a primit un vast răspuns la 19 iunie 1918, prin care guvernul român susținea că Ucraina nu are drepturi asupra Basarabiei. Guvernul român a reamintit Ucrainei istoria Basarabiei și modul în care această provincie a fost ocupată de Imperiul Rus.
„Din punct de vedere geografic, etnografic, istoric, așa-numita provincie Basarabia a fost un teritoriu românesc și a format o parte integrantă și indivizibilă a Principatului Moldovei. Numai numele de „Basarabia” nu este absolut moldovenesc; și totuși acest nume, rezervat până în 1812 exclusiv extremității sudice a acestui teritoriu, este tot românesc, comemorând cucerirea lui Basarab, domnul Valahiei, care în prima parte a secolului al XIV-lea a supus prin arme pământurile situate între brațele Dunării, cursul inferior al Prutului și Nistrului și Marea Neagră. Acesta este trecutul; pentru prezent este important de observat că, deși a fost ruptă de Moldova acum 106 ani și de atunci păzită cu precauții inchizitoriale de orice influență a patriei-mamă, aspectul românesc al teritoriului Basarabiei aproape că nu s-a schimbat”.
Sursa: Europecentenary.eu
